Autoritățile îl arestează pe Usatîi „în baza unei bănuieli rezonabile” și citațiilor false

24 Octombrie 2016 433

Dosarul privind reținerea primarului de Bălți, liderului „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a fost fabricat cu așa o repezeală, încît procurorii au „uitat” chiar și de chestiunile procesuale elementare, cunoscute de studenții din anul întîi a facultății de Drept.

Agenția OMEGA dispune de materialele care au fost prezentate de către procurorul Procuraturii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale Vitalie Busuioc la Judecătoria sectorului Centru, pe 22 octombrie și, în aceeași zi, examinate de judecătorul de serviciu Serghei Bularu, care a aprobat anterior toate cauzele politice la comandă (Țipovici, Moraru și alții).

Chiar și după citirea superficială a acestor materiale se vede că învinuirile de fraudă aduse lui Usatîi și tentativa de asasinare la comandă sînt bazate exclusiv pe „bănuieli rezonabile”, filmul portalului LiveNews, controlat de Plahotniuc, și ultimele adresări video publice ale lui Usatîi. Aceste adresări video, în care Usatîi explica de ce Plahotniuc se teme de mărturiile killerului Proca, chiar au luat forma procesuală de „probe” care ar indica asupra vinovăției lui Usatîi. Mai mult, în solicitarea procurorului nu se găsește nicio aluzie asupra implicării personale a lui Usatîi la organizarea asasinării la comandă, în baza căreia, conform Codului de Procedură Penală, procurorul ar fi putut solicita reținerea.

O atenție deosebită atrag așa-numitele „citații”, care ar fi fost expediate de procurorul Busuioc prin intermediul SMS-urilor.

Procurorul chiar a întocmit cîteva rapoarte privind mesajele telefonice, în care descrie la ce numere și cînd a expediat aceste citații-SMS. Evident, procurorul era foarte grăbit, scriind că a transmis primul SMS pe 17 octombrie 2015 (cincisprezece). Este de remarcat că într-un alt raport, de asemenea semnat de acest procuror, lui Usatîi i-a fost expediat un SMS deja pe 19 octombrie 2015 (cincisprezece), cu solicitarea de a se prezenta pe 18 octombrie 2016. Putem admite că procurorul era foarte grăbit și a comis unele greșeli pur tehnice, dar procurorul „a închis ochii” la unele solicitări dure ale Codului de Procedură Penală privind modalitățile de citare la procuror.

În speță, art. 236 (2) prevede că „citarea se va face în aşa fel ca persoanei chemate să i se înmîneze citația cu cel puțin 5 zile înainte de data cînd ea trebuie să se prezinte conform citației în fața organului respectiv”. În materialele procurorului, întocmite pe 16 octombrie 2016, nu se spune nimic despre ceea că aceasta „este neplanificată și nu poate fi amînată”, ceea ce ar fi permis înmînarea cu o oră înainte de timpul indicat. Mai ales că, dacă aceasta ar fi fost într-adevăr „neplanificată” sau care „nu putea fi amînată”, atunci adresarea în judecată privind reținerea ar fi trebuit să fie încă pe 17 octombrie.

Mai mult ca atît, procurorul asigură judecătorul în Solicitarea sa că a procedat absolut legal, făcînd trimitere la unele „materiale ale cauzei, din care rezultă că numitul Renato Usatîi a recepționat citațiile”.

c

Pe lîngă asta, potrivit convingerii procurorului, Renato Usatîi nu deține suficiente posibilități financiare pentru întreținerea unui avocat și a luat decizia privind numirea unui avocat de stat. Altfel nu poți explica decizia fără de apel a procurorului Busuioc, regăsită în p.6 a solicitării sale de arest: „Avocatul este numit din oficiu, fiind admis în proces”, cu trimitere la art. 66 (2) p.5. este de menționat că punctul indicat de procuror al Codului de Procedură Penală garantează dreptul învinuitului „din momentul punerii sub învinuire, să aibă asistența unui apărător ales de el, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistat în mod gratuit de un avocat care acordă asistență juridică garantată de stat”. Din acest motiv, procurorul Busuioc și judecătorul Bularu s-au împotrivit participării în proces a avocatului care îl reprezintă mereu pe Renato Usatîi în diverse procese judiciare.

Continuarea – în următoarele ediții…