La Bălți au fost comemorați eroii lichidatori ai avariei de la Cernobîl
În ajunul împlinirii a 32 de ani din ziua catastrofei de la Centrala Atomică din Cernobîl, la Bălți a avut loc o acțiune de comemorare. La eveniment au participat cîteva sute de bălțeni.
„26 aprilie va rămîne o dată istorică tragică. Aceasta nu este doar o tragedie a Ucrainei, ci a noastră a tuturor. Este o catastrofă ecologică care care ar trebui să servească drept o lecție de responsabilitate, eroism și vitejie. Din numele Primăriei Bălți aduc cuvinte de recunoștință celor care ne-au salvat viitorul, celor care și-au dat viața în lupta cu ceea ce s-a întîmplat în acea zi groaznică”, a declarat viceprimarul de Bălți Lilia Sava.
Pe lîngă asta, cuvinte de mulțumire eroilor lichidatori ai avariei a exprimat pe rețelele de socializare și Nicolai Grigorișin.
„Acum 32 de ani a avut loc cea mai mare catastrofă tehnogenă din lume. Doar unul Dumnezeu știe cum s-ar fi desfășurat ea fără implicarea eroică a lichidatorilor consecințelor avariei de la Cernobîl. 600 de mii de cetățeni sovietici au participat la aceste lucrări extrem de complicate și periculoase. Acolo au fost și 150 de bălțeni, mulți dintre care nu au ajuns pînă în zilele noastre. În fața ochilor îmi apar imaginile acelor vremuri, acel an – 1986 – plin de diverse zvonuri. Pentru mulți, el va rămîne mereu unul de prevenire a marilor schimbări sîngeroase. Dar astăzi ne amintim cu recunoștință, respect și tristețe de toți cei care și-au dat sănătatea, iar uneori și viața pentru a salva sute de mii de oameni pe întreg continentul european. Veșnică amintire eroilor Cernobîlului”, a scris Grigorișin.
În cadrul evenimentului, au fost date citirii numele oamenilor care s-au stins în urma consecințelor acestei catastrofe tehnogene. În amintirea lor a fost ținut un minut de reculegere.
Ultimele evenimente