Risipă de bani la drumul mare
Deja-vu în Capitală. Pe strada Bucuriei din sectorul Buiucani, care a fost reparată integral în această vară, a apărut o groapă. Mai mult, asfaltul de la suprafață se macină și lasă în urmă denivelări, ce-i drept, mai puțin vizibile decât pe alte artere din oraș, care la fel au fost renovate recent. Despre acest lucru a anunțat într-un live pe Facebook unul dintre liderii Partidului Nostru, Ilian Cașu, în opinia căruia vinovat de situația creată se face edilul Ion Ceban și echipa sa de la Primărie.
”A rezistat acest trotuar cu dungi galbene pentru cicliști fix o lună. Este, ca de obicei, un lucru făcut cu mulți bani, dar de calitate proastă. Deja această zonă trebuie încercuită de poliție fiindcă este periculoasă pentru chișinăuieni. Parcul din strada Bucuriei, inaugurat cu mare fast de Ion Ceban și Victor Chironda, a fost renovat cu materiale de proastă calitate. Acum, ca și în alte cazuri, totul se duce de râpă”, a declarat Ilian Cașu.
Menționăm că lucrările de reabilitare a scuarului din strada Bucuriei au început în luna februarie anul curent și prevedeau reparația trotuarelor și a aleilor pietonale, reabilitarea spațiilor verzi și înlocuirea mobilierului urban. După mai bine de 5 luni, scuarul a fost inaugurat.
Ultimele evenimente