Renato Usatîi: „În timpul lui Timofti președinția s-a trasnformat în caricatură”
Liderul „Partidului Nostru” a comentat expirarea oficială a termenului lui Timofti
„Pe 23 martie a încetat termenul președinției lui Nicolae Timofti. Luînd în calcul că el a fost ales cu încălcarea Constituției, legitim acest termen nu poate fi numit nicicum”, a scris liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, pe pagina sa de Facebook.
– Timofti a ajuns în memoria cetățenilor drept o persoană care a reușit pe durata a 4 ani să se abțină de la îndeplinirea atribuțiilor sale. În 2012, el și-a dat jurămîntul pentru tăcere, pe care a încercat să-l încalce o singură dată, dar și atunci fără vreun rezultat. În Moldova, în timpul lui Timofti președinția s-a transformat dintr-o instituție a puterii într-o caricatură.
Cu puțin timp în urmă curtea anticonstituțională în frunte cu Tănase a decis că vom avea posibilitatea să admirăm această creatură atît timp cît aceasta îi va conveni lui Plahotniuc. Încă mai înainte, ștergîndu-și picioarele de Constituție, Tănase a declarat că cetățenii își vor alege președintele, dar doar pe cel care îi va conveni lui Plahotniuc. Dacă în campania preelectorală un asemenea candidat se va comporta bine, atunci este posibil ca CEC-ul lui Plahotniuc să nu penalizeze semnăturile colectate în susținerea sa și-l va admite la alegeri. În ciuda acestor ambiguități, așa-numita opoziție a înghițit momeala și a decis să se joace de-a alegerile după regulile oligarhilor, iar despre solicitările privind dizolvarea Parlamentului – a uitat imediat.
Iar acesta nici măcar nu este un motiv de a aminti, cu trimitere la rockul rusesc, că cel care bea cu hoții trebuie să aibă grijă la portofel. Acesta este un motiv de a aminti despre opera poetică clasică: „Ah, nu e greu să mă înșeli. Sînt dispus să o fac singur”.
Am o întrebare către cei care deja și-au ros palmele tot aplaudînd combinațiile regimului: De unde ați luat că Timofti nu va fi ultimul președinte al Moldovei?”
Ultimele Noutați