Renato Usatîi l-a felicitat pe Vladimir Putin cu ocazia zilei de naştere

07 Octombrie 2015 896

Liderul Partidului Nostru i-a trimis o scrisoare de felicitare preşedintelui Federaţiei Ruse care astăzi împlineşte 63 de ani

Stimate Domnule Preşedinte!

Cu ocazia Zilei Dvs. de naştere, primiţi cele mai calde şi sincere urări din partea mea! Fiecare an al activităţii Dvs. spre binele Rusiei este însoţit de noi succese şi victorii. Sub conducerea Dvs., Rusia îşi consolidează ferm poziţiile pe arena internaţională. De la tribunele celor mai importante foruri, în primul rând, la Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Federaţia Rusă, în mod consecvent, apără principiile unei lumi multipolare, în care nu poate fi loc pentru dictatură şi violenţă.

Graţie aportului Dvs. personal, Rusia devine un garant al stabilităţii, atât în imediata, cât şi în depărtata vecinătate. Eforturile Dvs. privind crearea unui spaţiu de securitate comun în Europa şi pe continentul Euro-asiatic, răspunde întru totul doleanţelor popoarelor care tind să trăiască în pace şi buna înţelegere între ele. Este deosebit de important, în condiţiile, când statelor suverane li se impun politici străine intereselor lor naţionale, sunt puse în faţa unei pseudo-alegeri între Vest şi Est.

În consolidarea stabilităţii internaţionale în lume şi renunţarea la politica confruntării globale, în deplină măsură este interesat şi poporul multinaţional al Moldovei.

Sunt convins că suntem aproape de momentul când va fi restabilit la un nivel înalt, parteneriatul strategic şi tradiţionalele relaţii de prietenie între Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

Nimănui nu-i va reuşi să pună la îndoială relaţiile frăţeşti, de prietenie, încredere şi reciprocitate, care s-au creat istoric între ţările noastre.

Vladimir Vladimirovici!

Din tot sufletul Vă doresc sănătate, forţe şi bunăstare, succese în continuare şi noi realizări în activitatea Dvs., orientată spre binele statului şi poporului rus.

Cu profundă consideraţiune,

preşedintele Partidului Nostru, Renato Usatîi