„23 iunie – o dată nepopulară și puțin cunoscută în istoria moldovenească. În această zi, în 1990, Sovietul Suprem al RSSM a adoptat declarația privind suveranitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești în cadrul Uniunii Sovietice”, a scris pe pagina sa de Facebook Renato Usatîi, cu ocazia aniversării acestei zile.

„Moldova a intrat în „parada suveranității” nu prima. Pînă la ea, declarații de suveranitate au adoptat țările Baltice, Azerbaidjan, Georgia și RSFSR (Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă). La baza acestei decizii au stat unele procese sovietice generale, după care „însorita Moldovă” urma cu mare întîrziere. Pe 23 aprilie 1985, plenara CC al PCUS a declarat perestroika, glasnosti și accelerația. Imediat în ziarele centrale au început să apară articole care scoteau în evidență problemele modernității de atunci. Pînă la RSSM acest val a ajuns doar peste trei ani. Primul articol la această temă a apărut în 1988 sub semnătura lui Dumitru Matcovshi. Acesta se numea „Povara istoriei”. Elitele moldovenești ale vremii de atunci, atît cele culturale, cît și cele politice, nici măcar nu făceau aluzie la posibilitatea destrămării URSS sau ieșirii din componența acesteia. Moldova, spre deosebire de republicile Baltice, nu a luptat pentru independență. O dovadă în acest sens – adoptarea de către Sovietul Suprem al declarației de suveranitate. Citind atent documentul, veți înțelege că acesta nu e decît un îndemn spre descentralizarea puterii în Uniune. În el nu este nici o aluzie la separare. Vîrful societății moldovenești era cultivată în anii postbelici. Acesta era produsul modernității sovietice neadus pînă la capăt. Nimeni din reprezentanții acesteia nu se vedea în afara Uniunii. Amintiți-vă cel puțin poeziile actualilor unioniști, scrise în anii ’80. Acestea erau versuri care glorificau partidul și pe Lenin.

Timp de un an, trecut după 23 iunie 1990, s-au schimbat multe. Moldova a revenit din nou la întrebarea privind statutul său deja după prăbușirea putciului din august din Moscova. Pe 27 august 1991 Chișinăul s-a autodepășit, adoptînd Declarația de independență. Se spune că aceasta a fost scrisă de unii consultanți români, dar este important de înțeles nu cine a scris-o, dar de ce s-a întîmplat anume așa, și nu altfel. Elitele vremii de atunci nu erau capabile să stabilească unele obiective statale pe termen lung. Tot ceea ce au putut declara ei a fost crearea unui stat național, orientat spre modelul românesc al perioadei interbelice. Să spui că acest model nu este cel mai bun, este să nu spui nimic. La răscrucea istoriei, Moldova a exclus minoritățile naționale din procesul de conducere a țării, a aprobat modelul drapelului, asemănător celui românesc, și-a ales imnul care cîntă limba, dar nu sufletul națiunii, spre deosebire de imnurile altor țări. Inclusiv aceasta a provocat pierderea unei părți a teritoriului.

Ultimii 25 de ani a avut loc degradarea elitelor postsovietice. Nu au dat naștere niciunei idei statale noi, independența tot acest timp a fost acceptată drept o apariție temporară.

Vedem că atît atunci, cît și acum, în vîrful puterii se află forțe care prin vorbe pledează pentru statalitate, iar prin fapte – nu-și doresc deloc independența țării. Din contra, visează la alipirea Moldovei către România, și au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru ca acest lucru să aibă loc cît mai curînd posibil.

Regimul criminal, care conduce astăzi în țara noastră, distruge toate temeliile statului. „Spală”, discreditează și vînd totul ce reușesc. Conducătorii acestui regim sînt gata să vîndă Patria noastră și pe noi toți oricui, cine va plăti mai mult pentru această trădare. Ei oferă cetățenie lui Traian Băsescu, care declară deschis despre dorința de „unire”. Ei permit colectarea de semnături în centrul capitalei Moldovei pentru alipirea la România. Și tot ei astăzi felicită cetățenii Moldovei cu ocazia Zilei suveranității RM. Ipocrizie totală!

Consider că anume în acești bandiți, care stau în umbră, se ascunde cel mai mare pericol pentru statalitatea moldovenească. Regimul antipopular de guvernare – iată riscul principal pentru Moldova. Iar necazul principal constă în ceea că timp rămîne tot mai puțin, pentru că rezistența țării noastre nu este fără limite.

Moldova este în impas. Modelele de viitor propuse prevăd fie anihilarea statalității, fie plecarea în arhaismul tradițional. Integrarea europeană, care a devenit un ascunziș pentru românism și moldovenism – două apariții culturale opuse în Moldova modernă. Între altele, identitatea națională moldovenească încă mai rămîne o perspectivă nerealizată.

Primul model nu este acceptabil pentru cetățenii Moldovei care majoritar se consideră moldoveni și nu vor să trăiască în România. Cel de-al doilea nu se dezvoltă. Este important să înțelegem de ce. Moldovenismul trebuie să fie ideologie statală la etapa actuală a dezvoltării Moldovei. Este un fapt incontestabil pe care îl respectă oamenii care încă mai consideră că noi sîntem capabili să construim propriul stat modern.

Dar, pentru ca această ideologie să fie competitivă, bazată pe trecut, ea încă mai trebuie să fie axată spre viitor. Moldova are nevoie de un acord social clar, unde și cu ce mergem. Iar aici nu am în vedere vectorul geopolitic. Moldovenismul urmează să fie „upgrade-at” cu viziuni actuale privind construcția statală: drepturile omului, egalitatea în fața legii, respectarea drepturilor minorităților și accesul lor la conducere, atragerea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor…

Cu alte cuvinte, matricea culturală moldovenească trebuie completată cu un proiect de modernizare. Pînă aceasta nu va avea loc, sîntem condamnați la stagnare în mlaștinile istoriei.
P.S. Prin coincidență astăzi este și Ziua funcționarului public. Le propun oamenilor din acest domeniu să accepte toate cele scrise mai sus drept un îndemn de sărbătoare.