Victor Puşcaş: Curtea Constituţională a început să-şi depăşească atribuţiile

16 Martie 2016 517

Curtea Constituţională (CC) a început să aplice o practică periculoasă stabilind reguli de comportament pentru subiecţii de drept constituţional. Declaraţia a fost făcută de către ex-preşedintele CC, Victor Puşcaş, în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.

 

„CC a început să-şi depăşească atribuţiile. Decizia de revenire la alegerea preşedintelui prin vot direct putea fi luată de către Parlament, organul care este în drept să modifice Constituţia. În ultimul timp, magistraţii Curţii ne impun prea des regulile lor după care să trăim, impun reguli de comportament pentru subiecţii de drept constituţional. CC este în drept doar să se expună asupra constituţionalităţii, nu să modifice Constituţia”, a declarat Puşcaş.

Potrivit lui Puşcaş, decizia CC a fost una imprevizibilă. „Fiecare parte care vine la CC are probele sale. Să zicem că o parte are 70 la sută din argumente, cealaltă restul. Este previzibil că va câştiga acea parte, care va avea numărul mai mare de probe. Decizia CC din 4 martie este halucinantă. Cine a avut de câştigat? Cred că am avut de pierdut toţi”, a opinat Puşcaş.

Fostul preşedinte al CC a dat replică actualului preşedinte al CC, Alexandru Tănase. „Am fost acuzat de către actualul preşedinte al CC de faptul că critic deciziile CC şi astfel n-aşi respecta Declaraţia de Independenţă. Vreau să-i amintesc că eu sunt unul din cei care a semnat Declaraţia de independenţă”, a spus Victor Puşcaş.