Primarul de Râșcani: Secțiile de votare se vor deschide în școli. Cine va fi responsabil pentru izbucnirea focarelor de infecție în rândul copiilor?

02 Septembrie 2020 299

Primarul orașului Râșcani este îngrijorat de deschiderea secțiilor de votare în școli, în timpul alegerilor prezidențiale. Victor Bogatico nu exclude că acest lucru va duce la consecințe grave. „Cine va fi responsabil pentru focarele de coronavirus izbucnite în rândul copiilor și pedagogilor?”, întreabă primarul.
În Râșcani, din șase secții de votare, trei vor fi amplasate în școli. Fiecare dintre acestea va fi vizitată de aproximativ trei mii de oameni. Procesul de votare se încheie seara târziu, iar a doua zi dimineața încep studiile. Prin urmare, nu va fi suficient timp pentru dezinfectarea totală a spațiilor.
Potrivit lui Victor Bogatico, se formează o situație paradoxală: părinții nu au voie să meargă la școli din cauza pandemiei, dar în ziua alegerilor, sute și chiar mii de oameni vor fi prezenți la secțiile de votare din școli. Și dacă în orașe, aceleași secții de votare pot fi transferate în alte clădiri administrative, în sate, o astfel de posibilitate nu există.
Alegerile prezidențiale vor avea loc în 1 noiembrie. Potrivit CEC, perioada preelectorală durează 90 de zile și se încheie după confirmarea de către Curtea Constituțională a rezultatelor alegerilor.