Primarul de Bălţi şi ambasadorul Rusiei au convenit să organizeze în capitala de nord audienţă consulară pentru cetăţeni

16 Septembrie 2015 890

Cetăţenii vor putea beneficia la Bălţi de servicii consulare din partea reprezentanţilor Ambasadei Federaţiei Ruse deja în timpul apropiat 

Primarul de Bălţi, Renato Usatîi, şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, au convenit asupra audienţei consulare la Bălţi în cadrul unei întrevederi care a avut loc pe 16 septembrie la Primăria Bălţi.IMG_5413

„În oraşul nostru s-a păstrat o atitudine respectuoasă faţă de limba rusă şi tot ce este legat de Rusia”, a declarat Renato Usatîi. „În calitate de primar şi preşedinte al Partidului Nostru trebuie să fac tot posibilul pentru ca relaţiile dintre ţările noastre să se îmbunătăţească”, a adăugat Usatîi.

În acest context, Farit Muhametşin a propus să fie discutate întrebări legate de posibilitatea de a acorda bălţenilor ajutor din partea ambasadei.

„Mă bucur foarte mult că stabiliţi relaţii bune cu oraşele Sankt Petersburg şi Nijnii Novgorod din Rusia. Este o uşă deschisă pentru întreg nordul Moldovei.” , a spus Muhametşin.

Ambasadorul a anunţat că misiunea diplomatică a Rusiei intenţionează să organizeze în parteneriat cu Primăria Bălţi mai multe manifestări interesante în capitala de nord, printre care festivalul filmului rus, dar şi să contribuie la dezvoltarea relaţiilor comerciale între ţările noastre.

Renato Usatîi a venit cu ideea de a organiza la Bălţi audienţă consulară pentru cetăţeni. „Acest lucru va fi salutat atât de bălţeni, cât şi de toţi locuitorii raioanelor de nord. Mai mult, va fi facilitată, astfel, şi activitatea ambasadei la Chişinău. Vom identifica şi vom pregăti o clădire în cel mai scurt timp, unde cetăţenii vor putea beneficia de servicii consulare”

Farit Muhametşin a confirmat că ambasada este gata să trimită la Bălţi de câteva ori pe lună un grup de angajaţi consulari, reprezentanţi ai Serviciului Federal de Migraţiune (SFM) şi alţi specialişti care se ocupă de problemele conaţionalilor noştri.

„Anterior astfel de activităţi erau organizate la sediul Comunităţii Ruse şi putem continua să acordăm audienţă cetăţenilor acolo până când va fi identificată o altă încăpere”, a propus Muhametşin.

În cadrul întrevederii a fost luată decizia de a organiza audienţă consulară cetăţenilor din Bălţi deja peste două săptămâni.