Nina Cereteu, primarul Drochiei – către primarii de orașe și sate: «Să nu aveți frică, noi luptăm pentru poporul și țara noastră»

30 Ianuarie 2016 586

Discursul reprezentantei ”Partidului Nostru” la Congresul Autorităților Locale a fost în repetate rânduri aplaudat de participanții la ședință.

 

«Știu că majoritatea colegilor din alte localități se confruntă cu probleme similare. Drumurile, apeductele, canalizarea, bugetele epuizate. Primarii sunt acei reprezentanți ai puterii care interacționează în mod direct cu poporul, – a spus primarul de Drochia Nina Cereteu, în discursul la ședința Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).

– Asemeni multor colegi-primari, m-am confruntat din plin cu aceleași aspecte, la care s-au referit cei care au luat cuvântul la această ședință – presiune și represalii. Fapt motivat doar de apartenența noastră la o ”altă culoare”, diferită de cea, în care este vopsită puterea țării.

Aș dori să mulțumesc Congresul Autorităților Locale, pentru că este unica organizație care merită statutul unei instituții ce unește și consolidează toți primarii, indiferent de viziuni politice, oferindu-le ajutor și susținere.

Menționez un aspect care se referă la toate localitățile țării, acest subiect l-au abordat și colegii mei, și anume: lipsa totală a dialogului între organele centrale ale puterii și autoritățile administrației publice locale, prin intermediul serviciilor desconcentrare din teritorii. Aceasta are loc anume din cauza culorii politice a primarilor, din anumite orașe sau sate.

Mulțumesc Congresului Autorităților Locale și le urez colegilor mei, primarilor, succese în meseria lor dificilă și în calea, pe care o urmează, fără frică, pentru că noi luptăm pentru poporul, țara și viitorul nostru.”

La ședința Congresului Autorităților Locale care a avut loc în Chișinău pe 29 ianuarie, au participat membri ai Cabinetului Miniștrilor, deputați ai Parlamentului, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, organizațiilor internaționale și ai autorităților locale.