„Partidul Nostru” a informat OSCE despre problemele legate de organizarea alegerilor în Moldova

21 Iunie 2018 2.921

Delegația OSCE/ODIHR a avut o întrevedere cu conducerea „Partidului Nostru” în cadrul misiunii de monitorizare, în cadrul căreia părțile au discutat aspecte ale organizării alegerilor parlamentare preconizate pentru toamna acestui an.

În cadrul întrevederii părțile au discutat despre accesul partidelor extraparlamentare la mass-media, finanțarea partidelor politice, precum și modificarea sistemului electoral.

Vicepreședinții „Partidului Nostru” Dmitri Ciubașanco, Ilian Cașu, Elena Grițco și Nicolai Țipovici au atras atenția delegaților OSCE la un șir de contradicții care se regăsesc în noua legislație electorală, care pot compromite întregul proces electoral. Conducerea PN a informat membrii delegației precum că actuala legislație electorală deține un șir larg de lacune, în cadrul căreia candidații incomozi sau partidele politice ar putea să nu fie admiși la alegeri.

În acest sens, vicepreședintele Elena Grițco a adus drept exemplu Partidul „Patria”, care a fost exclusă din alegerile parlamentare din 2014 în baza unor motive inventate.