Premiul pentru „Cea mai transparentă localitate din Republica Moldova” a ajuns la Bălți. Veaceslav Ioniță: Vrem să vă vedem un campion al schimbărilor!

16 Iulie 2020 165

De altfel, este pentru prima dată când premiul este ridicat direct de către șeful administrației de la Bălți, Renato Usatîi, deși Primăria îl primește încă de la venirea sa la cârma municipiului, iar indicele de performanță înregistrat se datorează anume acestui fapt.

“Sunt bucuros să ne vedem anume în Primăria municipiului Bălți, deoarece pe parcursul tuturor anilor în care am fost onorați de către organizația pe care o reprezentați, am avut de înfruntat percheziții, dosare penale. Eu, personal, pentru prima dată particip la un astfel de eveniment, deoarece se întâmpla să mă aflu, cel puțin, în căutare internațională. Mă bucură rezultatele pe care le-am obținut, dar acum mă interesează să discutăm pe baza raportului întocmit, ca să înțelegem unde mai avem de lucru, pentru ca nu doar să menținem acest rezultat, dar să îl îmbunătățim, să lucrăm cu funcționarii pentru ca oamenii să poată beneficia de cele mai bune servicii”, a spus la rândul său primarul municipiului Bălți, Renato Usatîi.

Experții IDIS “Viitorul” împreună cu cei ai INECO, Slovacia au pregătit câteva recomandări pentru Primăria Bălți, menționând că acestea se fac doar în cazul celor mai buni.

“Am pregătit pentru dumneavoastră câteva recomandări specializate. Colegii noștri nu le fac pentru toate primăriile, le-au făcut pentru Primăria Bălți pentru că vă vedem campioni în tot ceea ce înseamnă schimbări în Moldova. Recomandările vi le dăm în scris și vrem ca toți să înțeleagă că acestea se fac doar pentru cel care este cel mai bun”, a menționat Veaceslav Ioniță.

Prin urmare, printre altele, experții recomandă publicarea CV-urilor șefilor de întreprinderi municipale, pentru ca oamenii să cunoască cine se află în fruntea acestora. Totodată, se cere oferirea a cel puțin zece zile pentru analizarea unor subiectelor înaintate de Primărie spre dezbateri publice.

“Vom face neapărat acest lucru, mai ales că chiar nu dificil”, a subliniat primarul, Renato Usatîi.

În același timp, edilul a enumerat câteva dintre problemele cu care se confruntă autoritățile publice locale și în special primăria pe care o conduce, multe fiind cauzate de lacunele în legislația națională. În acest sens, Usatîi și-a manifestat dorința de a discuta subiectul cu experții IDIS “Viitorul” și cei ai INECO, Slovacia, în vederea identificării unor soluții. Potrivit edilului, legile imperfecte sunt o piedică la realizarea anumitor proiecte prin licitații publice. Lucrările se tergiversează pentru că agenții economici își pot permite să nu se prezinte în termeni rezonabili sau pentru că unii dintre ei prestează servicii necalitative.

“Unii spun că trebuie să îmi aleg firmele pe care le cunosc și să le invit, dar aceasta ar însemna imitarea unei licitații, ceea ce nu este deloc corect. Vrem să colaborăm și să discutăm cu experți de la IDIS “Viitorul” pentru că întâmpinăm dificultăți de multe ori, anume din cauza imperfecțiunilor din legislația națională”, a subliniat edilul.

Totodată, Usatîi spune că din cauza încăpățânării autorităților centrale de a permite primarilor să majoreze lefurile funcționarilor publici, mulți dintre aceștia pleacă, iar instituția ajunge să se confrunte cu o criză de cadre.

“Un jurist în Primăria Bălți are un salariu de 5.000 de lei, unul din Vamă are 10.000 de lei, iar altul de la FISC – 15.000 de lei. Problema constă în aceea că autoritățile centrale nu ne permit să majorăm salariile funcționarilor publici. Dacă am economisit niște bani și am avea posibilitate în calitate de primari să majorăm salariile, am face acest lucru”, a adăugat primarul.

Expertul în politici economice al IDIS “Viitorul”, Veaceslav Ioniţă a declarat că va transmite colegilor săi subiectele punctate de primar și a menționat că în ciuda acestei probleme, anul acesta au scăzut mult în rating toate primăriile la capitolul resurse umane și doar Primăria Bălți face excepție. Potrivit expertului, declinul se explică prin faptul că specialiștii organizației pe care o reprezintă au introdus anul acesta cerințe mult mai dure.

“Eu sunt de acord cu acest fapt, pentru că asta ne va ajuta să devenim mai buni. Altfel, suntem ca un copil care după cinci clase la o școală din sat, vine la Chișinău sau merge peste hotare și din clasa a cincea revine în clasa întâi. De aceea, consider că cerințele trebuie să fie ca și cele față de primăriile din orașele europene, pentru că în acest caz, vor rămâne poate doar cinci primării, dar ele vor fi cele mai bune și pe baza lor va putea fi construită întreaga țară”, a spus în încheiere Renato Usatîi.

Menționăm că municipiul Bălți își păstrează poziția de lider la capitolul transparență pentru al patrulea an la rând, în 2020 acumulând 76 de puncte procentuale la cele nouă criterii de transparenţă luate în considerare în cadrul studiului, fiind vorba despre accesul la informaţie, participarea în procesul decizional, procesul bugetar, organizarea şi desfăşurarea achiziţiilor publice, administrarea proprietăţii publice, conflictul de interese, resursele umane, serviciile sociale şi investiţiile autorităţilor locale în anul 2019.

Aceeași cercetare arată că oraşul Bălţi este singura localitate din țară care a publicat pe internet toate anunţurile de atribuire pentru anul 2019, contractele de achiziţii publice şi planul strategic local de acţiuni anticorupţie şi de integritate. Lucrurile s-au schimbat cardinal în municipiul Bălți în 2015, odată cu alegerea lui Renato Usatîi în calitate de primar: în timpul activităţii sale, municipiul s-a ridicat în ratingul transparenţei de pe locul 7 pe prima poziţie.