Ilian Cașu: Socialiștii din Parlament și din Consiliul municipal Chișinău le-au dublat locuitorilor capitalei impozitul pe imobile

26 Mai 2021 2.677

Miercuri, 26 mai 2021, Ilian Cașu, candidat al Blocului electoral “RENATO USATÎI”, pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a susținut un briefing de presă în care a declarat că dublarea impozitului pe bunurile imobile pentru locuitorii capitalei s-a făcut în urma demersului socialiștilor din Parlament și din Consiliul municipal Chișinău. Potrivit lui Ilian Cașu, totul a început cu aprobarea, în data de 30 decembrie 2020, a  bugetului municipiului Chișinău pentru anul 2021. Tot atunci, majoritatea formată din partidele PSRM, Șor, PD și PUN au votat pentru majorarea impozitului pe imobile. Ilian Cașu spune că aleșii locali au făcut acest lucru în baza unei formule mai complicate, despre care a explicat cum funcționează.

“Se ia cota-parte din valoarea cadastrală a bunului, care, dacă în anii precedenți era de 0.15%, atunci prin votul socialiștilor, PD, Șor și PUN în CMC, s-a făcut 0.185%. Această formulă, de la 0.15% la 0.185%, este cea care generează dublarea impozitului pe bunuri imobiliare”, a afirmat Cașu.

În același timp, politicianul a atras atenție asupra altui fapt cu impact negativ asupra cetățenilor și care s-a produs pe timp de pandemie, cu votul socialiștilor.

“Anii precedenți, aveam dreptul de a obține o reducere de 15%, dacă achitam factura până în data de 30 iunie. Acest drept ni s-a luat la ședința plenară a Parlamentului, în data de 16 decembrie 2020, atunci când acest articol din Codul Fiscal, a fost eliminat cu votul socialiștilor din Legislativ.”
Ilian Cașu a prezentat, în acest sens, și avizul pozitiv al Comisiei parlamentare economie buget și finanțe, condusă de socialistul Vladimir Golovatiuc.

Mai mult decât atât, Ilian Cașu a subliniat că potrivit noilor reguli, întărite tot de socialiști, cetățenii, care nu achită impozitul integral până în data de 30 iunie, riscă să fie penalizați.

“În limbajul mafiot – se introduce contorul. Deci, dacă oamenii nu achită impozitul integral până în data de 30 iunie, se aplică o penalitate de 3 lei pe zi. Aproape 100 de lei pe lună – o sumă foarte mare.”

Ilian Cașu a îndemnat oamenii să profite de faptul că ne aflăm în campanie electorală și să le ceară socoteală socialiștilor pentru că i-a determinat să achite în pandemie, fără reducerea care li se cuvine, o sumă mult mai mare a impozitului pentru bunurile imobiliare.
“Suntem în plină campanie electorală. Dacă o să-i vedeți pe socialiștii lui Dodon venind în curțile Dvs, ca să vă explice “cât de mult bine v-au făcut și încă ce-o să vă mai facă”, luați cu Dvs acest aviz de plată și când vor începe să vorbească mai înflăcărat, întrebați-i: ce a fost asta, tovarăși socialiști? Să vă explice! Cel mai dureros e că acest lucru s-a făcut în plină pandemie. Dodon a avut președinția, majoritate în parlament și nu a ajutat cu nu nicio iotă cetățenii. Atunci când oamenii își pierdeau locurile de muncă, afacerile, oamenii lui Dodon colectau impozite. Toți plăteam servicii comunale și impozite. Dacă în alte țări, guvernele ajutau financiar cetățenii, aici socialiștii lui Dodon nu numai că nu au ajutat nici cu un bănuț, ei au dublat impozitele, îngreunând și mai mult povara fiscală de pe umerii cetățenilor. Stimați cetățeni, atunci când vin în fața dumneavoastră, luați aceste avize de plată și fluturați-le cu ele în nas. Și faptul că am rămas fără acea reducere de 15% este tot “meritul” socialiștilor lui Dodon. Lucrul acesta, stimați chișinăuieni, nu trebuie să-l uitați”, a spus în încheiere Ilian Cașu.