Ilian Cașu, cu un pas înainte în oprirea tăierilor ilegale în Parcul Nistrean

19 Aprilie 2021 586

Procesul penal privind tăierile ilegale din Parcul Nistrean se află în gestiunea Procuraturii Ciocana. Anunțul a fost făcut pe Facebook de Ilian Cașu, membru al Partidului Nostru. Politicianul a monitorizat situația și a relatat perodic despre ilegalitățile care se comit, iar recent a sesizat Procuratura Generală.

Iată, stimați prieteni, și răspunsul Procuraturii Generale privind tăierile criminale de arbori seculari și sănătoși in Parcul Nistrean de la Vadul-lui-Vodă. Procesul penal privitor la investigarea acestor crime este in gestiunea Procuraturii Ciocana. Urmărim cu atenție procesul și revenim cu orice detaliu pe acest caz. Oprim tăierile criminale din Parcul Nistrean!“, a scris Cașu pe pagina sa de Facebook.

În denunțul depus la Procuratură, reprezentantul Partidului Nostru cere să se verifice dacă au existat acte care au permis să comiterea atrocității, în care spune că sunt implicate cel puțin cinci instituții.

La solicitarea locuitorilor de la Vadul lui Vodă, m-am deplasat în Parcul Nistrean care se întinde pe o suprafață de peste 500 de hectar și am văzut arbori sănătoși tăiați de hoți și bandiți. Această zonă de agrement este nu doar Nistrul, ci și acest parc, care este distrus și odată cu el este distrus și acest ecosistem deosebit de la Vadul lui Vodă. Am pregătit un denunț a celor care distrug parcul, efectuează defrișări și aici mă refer la 5 instituții ale statului: Primăria Vadu lui Vodă, Spații Verzi Vadul lui Vodă, Ocolul Silvic, Agentia pentru Mediu și Moldsilva”, a spus Ilian Cașu într-un live pe Facebook.

Politicianul a afirmat în mod separat că în ilegalitățile din Parcul Nistrean, atenție aparte trebuie acordată Agenției pentru mediu.

Foarte des, în spațiul public, vedem defrișări și în toată această poveste de ilegalitate lipsesc acțiunile unei instituții de stat care se numește Agenția pentru mediu, care eliberează acte pentru defrișări. Evident, este și vina Moldosilva, dar rog procurorii, insist, să verifice și documentele permisive, emise de Agenția pentru mediu, condusă de Veaceslav Dermenji.”

Pădurea-parcul Nistrean a fost înființată în anul 1960 în baza masivului silvic existent. Suprafața pădurii-parc este de 584 ha, inclusiv 212 ha în valea Nistrului și 312 ha pe pantă. Wikipedia menționează că “În pădurea-parc se regăsesc diverse specii de arbori ca salcia, plopul alb, frasinul, stejarul, fiind prezente și exemplare seculare. În scopul îmbogățirii varietății plantațiilor verzi în pădurea-parc de-a lungul anilor au fost plantate specii de arbori de mare valoare decorativă ca pinul și bradul comun, pinul de Crimeea, platanul, teiul și arbuști – iasomia, liliacul, măceșul, trandafirul“. Așa era cândva. După ce însă sunetul drujbei a început să se audă tot mai des, sub pretextul curățării copacilor, zona s-a transformat într-un cimitir de buturugi.