Expert anticorupție: Autoritatea Națională de Integritate nu funcționează așa cum a fost concepută. Pentru lupta cu corupția este necesară voința politică. Dacă Partidul Nostru s-a angajat în această luptă, aveți toată susținerea mea ca expert în domeniul respectiv

17 August 2020 411

Lupta cu corupția se mimează. În realitate Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a fost concepută pentru a servi oligarhilor, corupților, iar ceea ce s-a făcut acum o dovedește. O spune, în cadrul emisiunii “Poduri de colaborare”, expertul anticorupție, fost membru al fostei Comisii Naționale de Integritate, Victor Strătilă.

Specialistul declară că guvernarea din timpul regimului lui Vladimir Plahotniuc a dizolvat Comisia Națională de Integritate și a înființa ANI, pentru că CNI s-a axat pe controlul parlamentarilor, miniștrilor, persoanelor cu funcții înalte în stat, care s-au simțit deranjați după ce a început să le fie verificate averile.

“La Comisia Națională de Integritate, membrii comisiei erau numiți de Parlament și nu depindeau de președintele autorității, deci lua deciziile de sinestătător. Aici este un pic diferit, în sensul că, inspectorul este angajat în funcție de către președintele ANI, care îi plătește salariul, îi stabilește sporul la salariu, îi plătește primele, îi dă concediu, îl sancționează disciplinar. Mai mult ca atât, deși în lege se spune că președintele nu se implică în actele de control, el are dreptul să inițieze procese de control.
Și atunci când președintele o să inițieze un astfel de proces pe care-l dă inspectorului, acesta ce o să facă? O să meargă împotriva președintelui? Sigur că nu o să meargă. Acolo, însăși personalul a fost selectat printr-un concurs semi-transparent prin folosirea unui poligraf, care a falsificat rezultatele testelor ca în această instituție să nimerească persoane loiale corupților, iar rezultatele le vedem și acum. Se mimează lupta cu corupția. Nu vedem miniștri, parlamentari, persoane sus-puse și care sunt corupți. Tot poporul vede în jurul Chișinăului castele. De unde s-au luat aceste castele. Anume prin concepția ca ANI să nu le verifice, au pus persoane care n-o să-i atingă pe ei niciodată”, spune Strătilă care adaugă că pentru a luptă veritabilă cu fenomenul corupției, în Moldova este nevoie de voință politică.

“Este vorba și de lipsă de voință politică. Toți ne amintim când în iunie 2019, Parlamentul a adoptat Declarația privind caracterul captiv al statului RM, unde 8 instituții au fost numite capturate de oligarhi, instrumente docile lor. Atât de mult a fost lăudată această declarație, dar de ea nu s-a atins nimeni, pentru că ăștia din Parlament nu o să-și taie craca pe care stau, pentru că din moment ce ANI o să începe să lucreze eficient și efectiv, foarte mulți o să-și piardă posturile și chiar să ajungă după gratii.
A trecut un an și 2 luni de la adoptarea acestei declarații și nici până astăzi nu s-au făcut acele reorganizări, remanieri de cadre în autoritate. În declarația respectivă scrie negru pe alb că Parlamentul dă un vot negativ autorității și cere demisia conducerii, ceea ce nici până astăzi nu vedem, un lucru extrem de straniu pentru că ăștia care au venit la putere au preluat schemele funcționale și ca să nu fie prinși cu …au lăsat așa cum este. Este Consiliul de Integritate format din personalități, așa numite, și din societatea civilă, care nu a făcut nimic. Ce a făcut consiliul atunci când autoritatea a fost capturată de oligarhi? Reiese că și consiliul este un instrument al oligarhilor”, constată expertul.

Victor Strătilă mai spune că în prezent ANI este folosită pe post de bâtă politică
pentru a elimina din alegeri candidații incomozi și pentru a-i facilita pe alții. Mai exact, explică Strătilă, este vorba despre prevederea legală care îl obligă pe concurent să se prezinte personal pentru a obține documentul, ceea ce a devenit imposibil pentru liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care la alegerile din 2019 se afla peste hotarele Republicii Moldova. Pe de altă parte, Strătilă afirmă că nu documentul în sine trebuie să devină un filtru pentru verificarea averii, ci procedura de control în sine. Prin urmare, potrivit expertului, reiese că certificatul de integritate eliberat de instituție asigură accederea în funcții publice a anumitor persoane despre care se știe bine că nu sunt integre, cum ar fi primarul de Orhei, Ilan Șor.

“Deci, aici vine în cazul lui Șor, care fiind atât de blamat în mass-media că este cel care a făcut și-a dres, lumea știe…el a primit certificat. Deci, ăsta e un alt rol al instituției, pe unii să-i promoveze, iar pe alții să-i dea într-o parte”, a spus Strătilă.

“Când era Comisia Națională de Integritate, fiind liberi și independenți, tot cazul cu Renato Usatîi, când a fost scos în 2014 din campania electorală, noi am constata un conflict de interese în privința ministrului Justiției, Efrim. Deci, noi am putut să facem asta. Am demonstrat că suntem o instituție liberă și independentă și nu suntem supuși unor presiuni din partea corupților sau oligarhilor”, adaugă specialistul anticorupție.

Totodată, în completarea afirmației sale precum că ANI a fost concepută pentru a deveni “slugă a corupților”, Victor Strătilă face referire la acei doi ani care au trecut de la dizolvarea CNI și crearea ANI, timp în care nici una dintre instituții nu a funcționat, angajații au primit lefuri fără să lucreze, iar funcționarii corupți și-au legalizat averile, nefiind verificați de nicio autoritate.

“Pentru elaborarea numai a legii ANI au fost cheltuiți cca 4 mil de lei, bani donați de România. 4 mil. au fost cheltuiți pentru un proiect de lege care a dus la ce a dus, plus 2 ani și 5 luni cât nu a lucrat CNI, bugetul căreia era de peste 4 mil de lei. Acești 4 milioane împreună sunt vreo 9 milioane care au fost plătăți în van pentru că angajații mergeau la serviciu, dar nu se făceau controale ceea ce era prevăzut pentru instituție. Oamenii se ocupau cu ce vrei, numai nu cu lucru. Socotiți, 2 ani și ceva instituția a stat amorfă ca să nu atingă interesele cuiva. Cca 9 mil de lei au fost aruncați așa”, a afirmat Victor Strătilă.

În opinia expertului, lucrurile pot fi reparate prin reformarea ANI, iar pentru asta este nevoie de ajutorul partenerilor strategici de dezvoltare ai RM.

“UE, SUA, în special România, care a finanțat desființarea Comisie Naționale de Integritate, să stopeze orice finanțare a Guvernului RM până când Guvernul nu va îndeplini decizia Parlamentului din 8 iunie 2019 privind dezoligarhizarea ANI și va dovedi cu pași concreți că Guvernul și Parlamentul sunt acele entități care își doresc să lupte cu corupția. Apare întrebarea de ce din cele 8 instituție menționate în declarație, numai de ANI nu s-a atins. E pentru că atât Parlamentul cât și Guvernul conștientizează pericolul unui ANI puternic.”

De asemenea, Strătilă spune că pentru transformarea instituției din una paralizată în una funcțională trebuie schimbată conducerea, dar și toți angajații.

“Anume prin aceste persoane, care au fost selectate și au putut fi manipulate de către șefii care i-au numit a și devenit această instituție instrument docil a corupților. Fără aceste instrumente, instituția ar fi lucrat. Dar, punând persoane loiale corupților, instituția bate pasul pe loc.
Pentru a schimba situația, trebuie schimbată nu doar conducerea, dar și inspectorii de integritate, și șefii de direcții sau departamente și a angaja alte persoane nu prin concursul poligrafologului care falsifică, ci a unei persoane de peste hotare, care nu este legată cu structurile mafiote din Moldova. O persoană integră, care va face testul pentru angajarea personalului. Asta nu se referă doar la ANI, dar la toate instituțiile din justiție. Trebuie să fie eliberați absolut toți.
Au fost anunțate câteva controale a membrilor partidului lui Dodon. Toată lumea vrea să vadă dacă aceste dosare vor avea finalitate. Era vorba despre un deputat, care la ziua de naștere a primit drept cadou 100 de mii de euro. A declarat această sumă, dar pare suspect. Cetățenii doresc ca această instituție care îi costă foarte scump să ”împungă” marii corupți.

Următorul pas este Procuratura. Acolo tot avem corupție, pentru că a fost schimbat doar procurorul general. Adică, chiar dacă se depistează că “cineva” e din partidul lui Dodon e hoț, dosarul ”moare” în Procuratură….
Și chiar dacă nu ”moare” acolo, se duce în judecată, unde iarăși avem persoane corupte. Este un cerc vicios. Pentru a avea o luptă eficientă cu corupția trebuie să schimbăm persoanele din sistem. Nu președinții sau procurorul general, ci anume persoanele să fie scoase în afara statelor, organizate repetat concursuri și trecute prin poligraf. În acest fel vom avea o luptă eficientă cu corupția”, a mai spus Victor Strătilă.

“Ca și colegii mei, rămân cu ideea că această instituție este vitală pentru RM, pentru societate. Este importantă pentru eradicarea corupției, dar că trebuie făcute aceste schimbări despre care ați vorbit. Doar atunci vom putea avea încredere în ANI”, a precizat gazda emisiunii “Poduri de colaborare” Ilian Cașu, unul dintre liderii Partidului Nostru.

“Pentru asta este necesară voința politică. Trebuie să avem la putere partidele care vor să lupte cu corupția. Dacă Partidul Nostru s-a angajat în această luptă, vă doresc succes. Aveți toată susținerea mea ca expert în domeniul respectiv și sper că împreună cu tot poporul RM vom avea un trai mai bun aici, acasă”, a constatat în încheiere expertul anticorupție Victor Strătilă.