Eugeniu Mutaf, primarul care, cu bani puțini și fiind în opoziție, își administrează orașul ca la carte
Amplasat în sud-vestul țării, oraşul Iargara se dezvoltă exponențial de la an la an, mai exact de când edil șef a devenit Eugeniu Mutaf. Este unul dintre cei mai tineri primari ai Partidului Nostru, dacă nu cel mai tânăr, și se află la al doilea mandat.
Domnule primar, cu ce i-ați cucerit pentru prima dată pe oamenii din Iargara?
Sinceritatea, cred că ar fi cuvântul cheie. În anul 2015 locuitorii or. Iargara doreau o schimbare radicală. Printre ei eram și eu, familia, prietenii, cei dragi mie. Peste 20 de ani de stagnare a localității în toate domeniile, axată pe aceasta perioadă îndelungată de tranziție a Republicii Moldova, caracterizată prin sărăcie, bătălii politice, fenomenul emigrării în masă a populației, neîncrederea în ziua de mâine, a fost și este motivația. “Păi dacă nu acum, când?” „Păi dacă nu eu, cine?”.
Cu adevărul în suflet, sinceritate, simplitate, respect am cucerit, mai bine spus, am unit în jurul meu locuitorii or. Iargara, al cărui primar sunt al șaselea an consecutiv.
Cândva orașul Iargara era unul industrial, cum stați acum la acest capitol?
Într-adevăr, orașul Iargara a avut o istorie aparte, în zona de sud a țării, ce ține de domeniul economic. Dacă să analizam situația de până la anii de independență, în componența orașului Iargara se aflau localitățile Baiuș și Meșeni, cu un număr de aproximativ 8.000 de locuitori.
La începutul sec. XX, în locailitate este construit traseul de Cale Ferată și Gara din orașul Iargara, cum am spus mai sus până la independență în localitate aveam peste 40 de întreprinderi, cele mai mari dintre care activează și acum. Este vorba despre S.A “Elevatorul Iargara”, Î.S. „Întreprinderea de Stat pentru Silvicultura Iargara”, Fabrica de vinuri, etc. Era o vorbă în popor aici la sud, ” …numai la Iargara poți să vezi în Gară munți de piatră, nisip, cărbune, lemn, rânduri de camioane pline cu grâu la Elevator, altele pline cu poamă la Fabrica de Vinuri…”
Veșnica perioadă de tranziție în care se află Republica Moldova, marcată de crize politice, economice și sociale, afectează serios localitățile, iar orașul Iargara nu este o excepție. Amplasarea geografică, nodul de Drumuri Naționale, Calea Ferată, Stația din orașul Iargara, ne țin, deocamdată, la suprafață.
Astăzi business-ul principal în micuțul nostru oraș este comerțul, de aceea în ultimii ani, Primăria orașului Iargara promovează localitatea și este interesată să atragă investiții în domeniul de producere, prelucrare în diferite sectoarea ale economieie și, bineînțeles, în special în sectorul AGRO-Alimentar, Moldova fiind, totuși, o țară agrară.
Cum reușiți să dezvoltați orașul și cine sunt principalii donatori?
Dacă localitatea are infrastructură, însemană că sunt posibilități pentru mediul de afaceri, dacă avem mediu de afaceri, avem condiții bune de trai pentru cetățeni, toate sunt legate, totul pornește de la noi cei care muncim în domeniu public.
Din 2015 Primăria orașului Iargara a pus în aplicare un alt model de conducere, bazată pe gestionarea eficientă a resurselor bugetare, reieșind din necesitățile stringente ale orașului și ale populației. La prima etapă a fost făcută o analiză minuțioasă a bugetului local. Cu mândrie pot să vă spun că în prezent avem un buget de 3 ori mai mare față de anul 2015, dar totuși este un buget cum spunem noi primarii, de salariu, foarte puține resurse rămân pentru investiții capitale. De aceea, an de an, suntem în căutarea unor parteneriate pentru a atrage resurse financiare, pentru a investi în diferite proiecte ce țin, în special, de infrastructură.
Vreau să vă spun că nu este ușor, mai ales când ești un primar de opoziție, să ai acces la resurse suplimentare din partea Bugetului de Stat, dar dacă ai dorință și muncești, ai și rezultate, deschizi și ușile necesare.
- În perioada 2016-2018 au fost iluminate toate străzile din orașul Iargara, satul Meșeni, cu o lungime de 46 km, aproximativ 3 mln. lei investiți.
- A fost finalizat proiectul de execuție „ Reparația capitală a Casei de Cultură”, în valoare de peste 5 mln lei , anul 2019.
- A fost finaliat proiectul de execuție „ Reparația capitală a clădirii din gestiunea Liceului Teoretic Lucian Blaga or. Iargara”, cu o investiție de peste 22 mln.lei, atrase în cadrul Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), implementat de Ministerul Educației.
- Pentru domeniul de intervenții „Aprovizionarea cu apă și canalizare a localității”, în anul 2018 a fost dat start unui proiect strategic pentru or. Iargara – construcția „Magistralei de apeduct Leova- Iargara” cu finanțare din parte Uniunii Europene, partener – Agenția de Dezvoltare Regională Sud și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), cu o valoarea a investiției de peste 90 de mln. lei. Astăzi, în derulare se află următoarea etapă a proiectului. Este vorba despre extinderea rețelelor interioare de apă în or. Iargara, cu o lungime de 36 km de rețea, cu o valoare de peste 40 de mln. Lei, în cadrul proiectului “Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă a localităților Iargara, Filipeni, Romanovca și Cupcui din raionul Leova”.
- Pentru dezvoltarea serviciului de colectarea și îmbunătățire a managementului deșeurilor menajere solide, Primăria or. Iargara, an de an, alocă resurse financiare. Prin diferite proiecte, sunt atrase și alte resurse financiare pentru procurarea de utilaj tehnic pentru Î.M. „Servicii Salubrizare”, or Iargara.
- În perioada anilor 2017-2018, a fost realizat și aprobat Planul Urbanistic al or, Iargara.
Aș putea să vă spun că această listă nu are sfărșit, important e că în ultimii ani, Primăria orașului Iargara muncește pe toate domeniile, iar cel mai bun indicator al lucrului bine făcut este mulțumirea oamenilor. Ei îmi arată că drumul ales este cel bun, chiar dacă e semănat cu greutăți.
De ce are nevoie localitatea pentru a ajunge așa cum vreți DVS.?
La nivel de locuitori – de oameni buni cu spirit civic, cărora să le pese de locul unde trăiesc, muncesc; La nivel de APL, este nevoie de o echipă unită și responsabilă.
Pe lânga aceasta imi doresc pentru locuitorii orasului Iargara condiții decente de trai și anume, sistem de canalizare. Un proiect prioritar pentru mine, rămâne a fi salubrizarea orașului. Lucrez în continuare la crearea unui sistem bun de colectare a deșeurilor, transportarea și, în măsura posibilităților, reciclarea acestora.
De asemenea, or. Iargara are nevoie de o școală de sport pentru copii, un stadion modern de fotbal. Îmi doresc să creștem echipe puternice de sportivi.
La fel, avem nevoie de locuri de muncă noi și bine plătite. În acest sens, ne străduim să convingem agenții economici să investească în localitate; Paralel, creăm condiții pentru a atrage noi investiții ca să dezvoltăm mediul de afaceri.
Încercăm acum să obținem resurse financiare pentru amenajarea parcului central. Sperăm să realizăm acest lucru în cadrul unui program de parteneriat.
Că tot vorbim de bani, cât de ușor este să obții fonduri guvernamentale?
Nu este ușor deloc. Repartizarea resurselor financiare se face pe criterii politice, știm cu toții. Fiind primar din opoziție, membru al unui partid tânăr, vorbim de Partidul Politic „Partidul Nostru”, care apropo, are o viață politică nu ușoară, am reușit totuși să găsesc căile spre unele finanțări din Bugetul de Stat, aș adauga că, „…totul se face cu oamenii, și nu uita de unde ai pornit…”.
Cât de mult înseamnă mediul de afaceri pentru oraș?
Mediul de afaceri este plătitorul principal al impozitelor și taxelor, care vin în bugetul local. Fără mediul de afaceri nu avem șansa de a ne dezvolta localitatea. De aceea, Primăria or. Iargara caută soluții ca să investească în infrastructură, să oferim posibilități investitorilor să vină la noi. Pot să vă spun că investițiile capitale în infrastructura din or. Iargara, în ultimii 5 ani, au adus rezultate, am devenit o localitate atractivă pentru business. Suntem la o nouă etapă și în ciuda pandemiei, a faptului că partidul din care fac parte a fost și rămâne unul incomod, reușim să înaintăm spre un scop important, de fapt, scopul principal al Primăriei, cel de a ridica nivelul de trai al cetățenilor, prin salarii bune și posibilitatea conectării la utilități.
Domnule primar, în localitatea Dvs, lucrurile par să stea bine. Dar, în opinia Dvs, ce le trebuie, totuși, satelor și orașelor din țară pentru a redeveni cele de altădată, cu fabrici și uzine, școli specializate, instituții de cultură și cu multă lume?
Avem nevoie de primării puternice. Puterea centrală așa și vrea să țină totul în mâini, iar reformele se fac doar pe hârtie. Așa nu merge. Trebuie să ne dea voie să dezvoltăm satele și orașele, pentru binele acestei țări. În primul rând prin, intermediul CALM-ului se vociferează clar poziția și rolul APL-lor, în structura statului Republica Moldova.
Să impunem puterea centrală, în continuitatea reformei de descentralizare, prin prizma domeniilor de intervenție și anume:
-Transferul responsabilităților;
-Descentralizarea financiară, patrimonială;
-Dezvoltarea economică prin intermediul programelor de stat;
-Capacitatea administrativă și instituțională;
-Democrația, etică, drepturile omului, egalitatea de gen.
Doar așa vom avea administraii publice locale în adevăratul sens al cuvântului, cu oameni implicați și care să ofere servicii de calitate.
Să vorbim puțin despre viitorul Republicii Moldova, care se regăsește în copii, în tineri. Pornind de la dvs, știm că sunteți absolvent al Academiei de Studii Economice, instituție la care ați acces cu propriile cunoștințe, deci nu e vorba de un contract de studii achitat de părinți. Spuneați că chiar ați întrerupt studiile pentru a merge să munciți și mai apoi ați finalizat facultatea. Acest lucru vorbește mult despre un tânăr. Sunteți muncitor, ambițios și determinat să faceți lucruri mari. Ce puteți spuneți despre tinerii de azi? Există în Moldova suficiente perspective pentru ca aceștia să se dezvolte acasă? Sunt implicați suficient de către stat pentru a contribui la creșterea economică a țării?
Din păcate, în prezent, statul oferă puține posibilități tinerilor, corupția stagnează dezvoltarea economică și alte domenii importante ale țării, doar un cerc restrâns de „boieri” au șanse în Republica Moldova, de aceea și tinerii își caută viitorul peste hotare. Statisticile arată că fiecare al 3-lea tânăr în vârstă de 15-29 ani nu lucrează și nici nu învață. Rata șomajului este aproape dublă față de media pe țară și mai mare față de alte grupuri de vârstă din cauza pregătirii proaste sau insuficiente într-un domeniu sau altul. Avem nevoie de tot felul de programe de dezvoltare și valorificare a abilităților tinerilor. Ei trebuie implicați în viața socială. O să menționez aici ce spunea președintele Partidului Nostru cu referire la tineri și anume că ei trebuie implicați în procesele decizionale. Renato Usatîi spunea, și are mare dreptate că, prezența tinerilor este necesară atât în Parlament, cât și în Guvern și Președinție, pentru că de la ei pot veni cele mai bune soluții la o problemă sau alta, având o viziune nouă asupra lucrurilor.
Noi punem mult accent pe educație. În 2017 orașul Iargara a fost pe primul loc în topul localităților care au investit cei mai mulți bani din buget pentru educație și instruire.
Ce vreau să menționez e că tinerii noștri sunt generația de sacrificiu. Și eu, ca și ei, m-am săturat de bătaia de joc de țară și oamenii ei, dar nu cedez. Muncesc acasă. Uniți, cu atitudine și perseverență o să le reușim pe toate, sunt convins.
Ultimele INTERVIU