Locuitorii din Rezina deconspiră mașinațiile pre-electorale ale lui Plahotniuc și Dodon

19 Octombrie 2018 7.498

Vicepreședinții „Partidului Nostru” continuă să viziteze raioanele țării. De această dată Elena Panuș, Ilian Cașu și Elena Grițco, împreună cu șeful organizației teritoriale Ion Crețu, s-au întîlnit cu locuitorii orașului Rezina. Este extraordinar modul clar și sănătos în care oamenii analizează situația politică din țară. Locuitorii orașului sînt convinși că sărăcia lor are legătură directă cu îmbogățirea lui Plahotniuc și apropiații săi.

Pe lîngă asta, locuitorii din Rezina sînt convinși de trocul făcut de Plahotniuc și Dodon. Cetățenii menționează că Partidul Socialiștilor înaintează în localități candidați slabi pentru a-i ceda locul în Parlament așa-numitor candidați „independenți”, în realitate controlați de Partidul Democrat. Însăși socialiștii speră să ajungă în Parlament pe lista de partid, dar și acolo vor fi oamenii lui Plahotniuc, spun orășenii.

Întîlniri au avut loc și la Gara Auto din localitate, unde oamenii s-au plîns că îi obligă să meargă duminică la Chișinău, la mitingul PDM. Pentru transportarea oamenilor sînt deja pregătite autobuze. Potrivit Elenei Panuș, angajații instituțiilor de stat sînt amenințați cu demiterea în cazul în care refuză să se conformeze. Despre aceasta au spus însăși locuitorii Rezinei la Gara Auto din localitate:

„La Gara Auto Rezina oamenii au spus că democrații sperie cu demiterea profesorii, medicii – toți bugetarii care vor renunța să meargă la evenimentul organizat de Plahotniuc pe 21 octombrie. Pentru transportarea oamenilor deja sînt arendate toate autobuzele din Rezina și chiar din Rîbnița. „Din ce bani, toată această clounadă?” – se arată indignați orășenii”, a scris pe pagina sa de Facebook Elena Panuș după întîlnirea cu locuitorii orașului.

Поделиться в соцсетях