DECLARAȚIA „Partidului Nostru” despre planurile puterii de a alunga din țară o importantă parte din cetățenii activi

17 Septembrie 2016 169

Majorarea de ieri a tarifelor la energia termică, care a fost efectuată în ajunul unui nou sezon de încălzire, a fost nu doar o lovitură puternică aplicată practic întregii populații din capitală, ci și o parte dintr-un plan al puterii de alungare din țară a unei mari părți a electoratului activ, care nu convine regimului oligarhic ce a capturat țara.

Nu e un secret că Partidul Democrat practic nu are alegători în capitală (rating-ul PD, cu mici excepții, tot timpul a fost în jur de un procent), iar rating-ul aliaților lor, liberalii, a căzut atât de jos încât a trebuit să se implice Plahotniuc personal pentru ca prin sistemul judiciar pe care-l controlează, să-l salveze pe Chirtoacă de un referendum care în mod firesc s-ar fi terminat cu demiterea lui rușinoasă.

Și democrații, și liberalii își dau bine seama că chișinăuienii sunt acea forță care în orice moment poate ieși în stradă și pune capăt guvernării lor atât în Chișinău, cât și în întreaga țară. De aceea, se face tot posibilul pentru a-i obliga pe locuitorii capitalei să plece masiv din țară. În timp ce autoritățile centrale majorează tarifele la energie termică, știind că omenii nu au cum plăti nici măcar în baza actualelor tarife, Chirtoacă continuă să-și bată joc de oraș în toate direcțiile (de la drumuri până la panouri publicitare și gherete ale rudelor sale și a colegilor săi de partid), știind că sistemul lui Plahotniuc îl va salva și de justiție, și de răzbunarea poporului.

Apropo, de ceva timp capitala din nou se sufocă de un miros insuportabil, iar drept răspuns la indignarea chișinăuienilor, Chirtoacă și acoliții săi doar strâng din umeri și spun că ei singuri nu știu de unde a apărut acest miros.

Dragi chișinăuieni! Nu cedați – momentul deciziei poporului e tot mai aproape. Pe data de 30 octombrie vom alege un Președinte care va dizolva Parlamentul și va numi data alegerilor parlamentare anticipate. Deja în primăvara anului viitor, poporul va prelua controlul nu doar asupra tuturor structurilor parlamentare și guvernamentale, nu doar va scoate procuratura și instanțele de judecată de sub regimul oligarhic, dar și va elibera Chișinăul de un primar care terorizează al zecelea an capitala și locuitorii ei.
Chișinău, 17 septembrie 2016