DECLARAŢIE a „Partidului Nostru” despre cum este minţită masiv populaţia RM de către regimul oligarhic

12 Septembrie 2016 170

Imediat după învestirea în funcţie, actualul Guvern ilegal al RM a început aşa-numitele transformări, declarând că totul se face pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor, dar în realitate pentru a scăpa de furia populară, care s-a manifestat sub forma unor acţiuni de protest cu caracter de masă, mai ales în ziua învestirii Guvernului condus formal de Filip. Atunci, cu susţinerea presei controlate, poporului i s-a impus ideea că, datorită noului Guvern, au fost reduse tarifele la gazele naturale, energie electrică, produse petroliere, medicamente etc. Dar, în curând, toate miturile despre un Guvern dedicat poporului au început să se destrame şi astăzi putem constata că, după minţirea masivă a populaţiei, autorităţile au început să prade poporul cu o forţă şi mai mare.

Primul s-a destrămat mitul despre medicamente mai ieftine. Încă în primăvară oamenii au înţeles că, în realitate, medicamentele s-au scumpit, iar toate şedinţele la această temă, organizate la Guvern, au fost nimic altceva decât acţiuni de imagine ale regimului oligarhic.

Al doilea s-a destrămat mitul despre îmbunătăţirea vieţii pensionarilor. După aşa-numita indexare din 1 aprilie, mulţi pensionari au început să primească pensii mai mici. Deşi ulterior Guvernul a declarat că s-a produs o greşeală şi că au fost întreprinse măsurile necesare pentru înlăturarea consecinţelor, viaţa pensionarilor nu a devenit mai bună.

Al treilea s-a destrămat mitul despre ieftinirea produselor petroliere. Începând cu primăvara anului curent, preţurile la produse petroliere au crescut constant, numai în ultimele săptămâni – în două rânduri.

Acum autorităţile pregătesc o nouă lovitură populaţiei – majorarea tarifelor la energie electrică şi termică. Solicitările de rigoare deja au venit în adresa Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, care a fixat audieri la temă pentru ziua de marţi, 13 septembrie. Astfel, în ajunul noului sezon de încălzire, autorităţile planifică să majoreze tarifele la energie electrică – cu 12,3%, iar la energie termică – cu 27,4%.

Toate acestea demonstrează că puterea minte cu neruşinare poporul şi că toate acţiunile sale de aşa-numită îmbunătăţire a vieţii cetăţenilor sunt doar o încercare de a evita furia justificată a poporului.
Reieşind din cele spuse, „Partidul Nostru” îşi reiterează poziţia că aşa-numita decizie a Curţii Constituţionale din data de 4 martie 2016 despre reîntoarcerea poporului a dreptului de a-şi alege Preşedintele este o minciună. Dacă puterii nu-i vor plăcea rezultatele alegerilor, ea le va anula, procedând la fel ca şi cu toate „cadourile” pe care le-a făcut poporului în 2016. De aceea, unica cale este răsturnarea regimului oligarhic şi reîntoarcerea puterii poporului pe calea alegerilor parlamentare anticipate.

Candidatul „Partidului Nostru” la funcţia de Preşedinte al RM, Dumitru Ciubaşenco se obligă să dizolve Parlamentul şi să numească data alegerilor parlamentare anticipate. Iar dacă puterea va încerca să se opună, apelând din nou la trucuri juridice, „Partidul Nostru”, împreună cu poporul, va demonstra regimului oligarhic ce se întâmplă cu acei ce scuipă pe opinia cetăţenilor.