Și în acest an, de 8 martie, peste 4000 de femei din Bălți au fost surprinse cu flori

09 Martie 2020 589

Primarul Capitalei de Nord, Renato Usatîi, a păstrat și în acest an tradiția de a oferi flori femeilor din Bălți cu ocazia zilei de 8 Martie. Lalele și cuvinte calde de felicitare au primit peste 4000 de doamne și domnișoare.

Iar cei care le-au împărțit au fost viceprimarul Nicolai Grigorișin și reprezentanți ai Partidului Nostru, transmite BTV.

De 8 Martie, primarul de Bălți și liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, le-a exprimat femeilor gratitudine și recunoștință și pe pagina sa de Facebook, unde a postat un mesaj emoționant.

“Scumpe doamne și domnișoare, astăzi toate gândurile noastre se îndreaptă către voi, cele care sunteți un izvor de iubire nesecată și necondiționată, cele care deveniți centrul universului din clipa în care ne naștem. Nu doar dăruiți viață, dar aveți grijă ca aceasta să ne fie frumoasă, deseori sacrificându-vă și renunțând la tot. Sunteți cele care ne oferiți încredere în momentele dificile și ne călăuziți pașii spre fapte mărețe. Tot voi ne motivați să construim o lume mai bună și mai frumoasă. La mulți ani, scumpele noastre! Să fiți mereu iubite și respectate, iar fericirea să vă însoțească pretutindeni!”, a scris Renato Usatîi.