Ecoul scandalului de la Strasbourg: Delegația PN a discutat situația din Moldova cu coraportorii APCE

03 Aprilie 2018 2.115

O delegația a „Partidului Nostru”, formată din vicepreședinții formațiunii Ilian Cașu și Elena Grițco, primarul Valentin Cimpoeș, precum și avocatul Anatol Istrate, a avut o întrevedere cu coraportorii APCE pentru Moldova, Egidijus Vareikis și Maryvonne Blondin. În cadrul întîlnirii, părțile au discutat pe marginea situației politice din țară. O atenție deosebită a fost acordată scandalului provocat de autoritățile moldovenești la Consiliul Europei, precum și represiunile la care sînt supuși aleșii locali ai „Partidului Nostru”.

„Aceasta este mai mult decît încălcarea drepturilor omului, decît încălcarea democrației și statului de drept – vorbim acum despre tragedie și suferință umană, ceea ce este mult mai grav într-un stat care pretinde a fi unul ce tinde spre integrarea în Uniunea Europeană”, a declarat Grițco în urma întîlnirii, cu referire la persecuțiile la care sînt supuși aleșii locali.
Din partea sa, Valentin Cimpoeș care este anchetat penal în cadrul unui dosar fabricat la comandă, și-a exprimat speranța că structurile europene vor auzi vocea aleșilor locali și vor contribui la îmbunătățirea situației în țară.
„Reprezentanții Consiliului Europei au fost interesați de cauzele penale intentate împotriva lui Renato Usatîi și Valentin Cimpoeș și încălcările admise în cadrul cauzelor penale. Sper că mesajul nostru a fost auzit, iar în sens invers, mesajul urmează să fie transmis organelor de urmărire penală din Republica Moldova pentru a-și revedea acțiunile și ordonanțele sale. Am atenționat domnii raportori că în cazurile penale intentate împotriva lui Renato Usatîi se încalcă drepturile lui Renato Usatîi la un proces echitabil”, a subliniat avocatul Anatol Istrate.
Delegația Consiliului Europei se află în Moldova pentru a se documenta cu privire la evoluțiile politice din Republica Moldova și a evalua gradul de onorare a obligațiilor și angajamentelor asumate de țara noastră față de Consiliul Europei.
„Moldova este sub monitorizarea Consiliului Europei din considerentul că cele trei valori fundamentale ale instituției – drepturile omului, statul de drept și democrația funcțională – sînt cu probleme aici. Am prezentat punctul de vedere al „Partidului Nostru” în ceea ce privește starea acestor valori și, evident că, numai democrație funcțională, stat de drept și drepturile omului nu avem în Republica Moldova. Noi avem altceva – lucruri care îndepărtează Moldova de standardele europene”, a adăugat Cașu.