Igor Şeremet: Primăria Bălţi nu va mai semna niciun act fără verificări minuţioase

01 Octombrie 2015 376

Juristul Igor Şeremet susţine că Primăria Bălţi va pune capăt acestei practici vicioase de a semna acte privind concesionarea fără a fi verificate, aşa cum s-a întâmplat până în iunie 2015

Declaraţia a fost făcută de Şeremet în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune BTV, după încheierea şedinţei cu şefii companiei Global Prest Service, care a primit prin contract de concesionare serviciul de salubrizare a oraşului.

Reprezentanţii firmei de salubrizarea insistă ca primăria să-i achite nişte datorii, însă juriştii municipalităţii au solicitat în cadrul şedinţei toate actele privind veridicitatea datoriilor şi lucrările efectuate.

Juristul Igor Şeremet susţine că primăria nu poate executa solicitarea concesionarului pentru că, în opinia lui, ar fi ilegal să fie achitate nişte sume de bani nejustificate.

Amintim că săptămâna trecută, primarul Renato Usatîi a achitat din surse proprii salariile angajaţilor din serviciul salubritate după ce conducerea firmei nu a plătit salarii timp de două luni, motivând că nu au primit finanţare de la primărie.