Sergiu Rența: Susținem toate proiectele care vizează îmbunătățirea orașului Cahul

01 Februarie 2018 693

Despre acest lucru a declarat președintele fracțiunii ”Partidului Nostru” în consiliul orășenesc Cahul, Sergiu Rența pentru Cahul Express.  

”Anul precedent am avut mai multe inițiative. Una a vizat alocarea surselor financiare în domeniul sportului, a doua inițiativă a vizat grădinițele. Am elaborat o decizie ce interzice colectarea de bani în instituțiile preșcolare din oraș”, a declarat Rența.

Totodată, potrivit alesului local, o altă realizare a fracțiunii a fost alocarea surselor pentru instalarea a 8 boilere în grădinițe de copii. 

”Practica fracțiunii noastre este de a susține toate proiectele bune și nu am susținut proiectele cu suspiciuni, diferite suspiciuni de corupție. Am adoptat o mulțime de decizii în beneficiul orașului, a populației, astfel ca acesta să arate cât mai bine, frumos, amenajat, căci în ultimii 25 de ani nu s-a făcut nimic”,  a declarat Rența.

”Colaborarea noastră cu aleșii locali proeuropeni e mai puțin productivă la capitolul politică, dar susținem inițiativele lor bune ce țin de dezvoltare, căci aici culoarea politică nu joacă rol, locuitorii trebuie sa simtă schimbări spre bine”, a conchis alesul local.