Usatîi a chemat la mobilizarea civilă totală

05 Ianuarie 2018 2.234

În cadrul unei transmisiuni live, liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, s-a adresat cetățenilor Moldovei, întregii diaspore de peste hotare și activiștilor, forțelor politice sănătoase, cu îndemnul de a începe mobilizarea civilă totală împotriva regimului criminal al oligarhului Plahotniuc.

„Mă adresez către toți cetățenii Moldovei. Pe data de 9, după Crăciun, voi publica lista telefoanelor de contact din toată țara. Acestea vor fi „linii fierbinți”, care vor activa de dimineață pînă seara tîrziu, în fiecare zi, fără zile libere. Fiecare poate suna, lăsa datele sale, să se înscrie și să spună că este gata să iasă pentru a pune punct regimului de guvernare. Cei care se află în diasporă în Rusia – pentru voi, la fel, după data de 9 ianuarie vor fi publicate numerele de telefoane care vor activa zilnic. Același lucru se referă și la diasporă, aflîndu-se în țările UE, în SUA și în toate celelalte țări – a spus liderul „Partidului Nostru”, îndemnînd toți concetățenii aflați peste hotare, să comunice prin intermediul aplicației messenger numerele de telefon și să participe la formarea echipelor de mobilizare pentru pregătirea către venirea generală la Chișinău – toți împreună, împreună cu Renato Usatîi.

„Acesta este un an bun. În acest an putem schimba radical lucrurile, dacă ne vom uni, iar dacă nu ne vom uni atunci nimic nu vom reuși nimic. Înțeleg că acuș va fi panică, vor fi știri, vor apărea filme noi… Așa, ne unim și mergem toți pentru a pune capăt regimului banditesc a lui Plahotniuc! – a îndemnat Renato Usatîi.
La fel, liderul „Partidului Nostru” a menționat că alegerile parlamentare ce urmează (ordinare sau anticipate – nu are importanță) pot fi comparate cu jocul în degetare. Mizele cresc, jocul atrage, dar rezultatul este mereu același – participanții rămîn fără nimic, cîștigă doar hoții. De aceea, la alegeri, „aceștia nu pot fi învinși pentru că trăim într-un stat banditesc”, în care „Dodon cu Plahotniuc au programat totul pînă la ultima linie”.

Mobilizarea cetățenească începe din orașul Bălți. Plahotniuc a pus sarcina de a captura acest oraș, pentru ca ulterior „să înghită toate celelalte sate și orașe” – a spus liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi. Pentru a confirma pregătirea de a ieși în apărarea democrației și a lăsa datele de contact, locuitorii orașului Bălți și a localităților din apropiere pot suna la linia fierbinte – 078 135 724.