Între 2.000 şi 4.000 de lei a oferit Primăria Bălți cuplurilor care au împlinit 50 și respectiv 60 de ani de căsătorie

17 Decembrie 2019 108

Cuplurile din orașul Bălți, care aniversează 50 de ani de căsătorie au fost premiate de administraţia locală cu câte 2.000 de lei fiecare. Iar un cuplu, care a marcat 60 de ani de viață în doi, a primit din partea Primăriei 4.000 de lei.

Vârstnicii prezenţi la eveniment au fost felicitați de primarul municipiului, Renato Usatîi. Edilul le-a dăruit doamnelor flori, domnilor o diplomă de fidelitate și le-a mulțumit pentru că au putut să păstreze valorile familiei și au conștientizat importanța stabilității în căsnicie.

“Știu de la părinții mei că o căsnicie lungă înseamnă multă muncă. Mulți vor să fie fericiți, dar nu înțeleg că pentru a păstra familia este nevoie de un efort imens. Dar anume datorită acestui efort al Dvs avem o societate sănătoasă cu familii trainice. Vă urez sănătate, mulți ani și sper că ne vom întâlni încă de multe ori”, le-a spus jubiliarilor primarul de Bălți, Renato Usatîi.

Cu o mare, dar frumoasă, încărcătură emoțională, vârstnicii au depănat amintiri despre ziua în care s-au cunoscut și despre cea în care și-au jurat credință veșnică. Deși data evenimentelor diferă de la un cuplu la altul, toți au dovedit că au în comun o calitate – răbdarea, despre care atât doamnele cât și domnii au spus că este esențială în păstrarea unei căsnicii.

Și pentru că până la sărbătorile de iarnă mai sunt câteva zile, edilul i-a felicitat pe toți cei prezenți cu ocazia Anului Nou și a Crăciunului.

“Vă urez în noul an sănătate, cât mai multe emoții pozitive Dvs și persoanelor dragi. Din păcate, mulți moldoveni sunt nevoiți să-și câștige banii peste hotare. Mulți nu vin acasă nici de sărbători. Noi vom face tot posibilul pentru ca în anul care vine să nu vă indispuneți, toți cetățenii să trăiască mai bine și multe lucruri să se rezolve, pentru că noi asta ne dorim”, a spus în încheiere Renato Usatîi.