Renato Usatîi: Regimul de guvernare continuă să mintă Europa

26 Februarie 2016 119

Împotriva lui Plahotniuc vor fi intentate dosare penale într-un șir de țări europene, a declarat liderul „Partidului Nostru” după discuțiile cu reprezentanții delegației Comisiei Europene

Președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a participat la întîlnirea liderilor opoziției cu delegația Comisiei Europene, care se află într-o vizită de lucru în țara noastră. La întrevedere au participat, de asemenea, președintele PSRM, Igor Dodon, liderul „Platformei DA”, Andrei Năstase, și liderul Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Maia Sandu.

„Noi împreună cu reprezentanții Comisiei Europene am analizat situația din țară, am discutat despre ceea ce s-a întâmplat și perspectivele de dezvoltare a evenimentelor. Ei ne-au informat despre întîlnirea pe care au avut-o cu prim-ministrul Pavel Filip, care a declarat că pentru reforme este vinovată opoziția care refuză să meargă la dialog”, – a spus Renato Usatîi jurnaliștilor după întrevedere.

„La rîndul nostru, am informat reprezentanții Uniunii Europene, că niciun fel de reforme cum nu au fost, așa nici nu sînt. Ele nici n-au început. Am explicat că reformele în Moldova pot începe abia după alegeri anticipate, – a spus Usatîi. – Din ceea ce ne-au spus, noi am înțeles că actuala guvernare continuă să mintă Europa și diplomaților europeni”.

„Eu m-am aflat peste hotare o săptămînă, dar chiar și fiind la Moscova, m-am întîlnit cu reprezentanții structurilor de forță a unor țări europene. Se confirmă informația despre care spuneam anterior la o conferință de presă: în mai multe țări europene vor fi, iar în unele deja au fost intentate dosare penale împotriva reprezentanților regimului, inclusiv împotriva lui Plahotniuc”.