Renato Usatîi l-a felicitat pe Președintele Belarusului cu ocazia zilei de naștere

30 August 2016 268

Președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi i-a adresat o scrisoare de felicitare Președintelui Republicii Belarus, Alexandr Grigorievici Lukașenko, cu ocazia împlinirii vîrstei de 62 de ani.
În scrisoare se menționează următoarele:

 

„Stimate domnule Președinte! Din numele orașului Bălți, din numele tuturor colegilor mei din „Partidul Nostru” și din numele tuturor cetățenilor activi ai Republicii Moldova, Vă felicit cordial cu ocazia celei de-a 62-a zi de naștere!

Poporul moldovenesc trece prin vremuri grele și, ca niciodată, are nevoie de exemple pozitive, istorice – atît din trecut, cît și din prezent. Anume un așa exemplu sînteți pentru noi Dumneavoastră, deși ne despart două hotare de stat.

Dumneavoastră sînteți adesea numit drept recordsman printre liderii europeni, după termenul în care vă aflați la conducerea statului. Dar, sînt sigur, pricipalul Dvs. record este nu cantitatea, ci calitatea. Dvs. ați arătat întregii Europe și lumii cum se poate dezvolta un stat cu un lider puternic și energetic în frunte, care pune în capul mesei interesele naționale ale poporului său și viitorul noilor generații.

Popoarele Moldovei și Belarusului sînt legate de o prietenie de durată, iar Dvs. în ultimele două decenii sînteți simbolul ei principal. În Moldova Dvs. sînteți venerat și de oamenii simpli, și de politicieni – chiar și de cei care se tem să recunoască public acest lucru.

Nu voi obosi să repet faptul că, și pentru mine personal, Dvs. ați fost, sînteți și veți fi un exemplu demn de urmat, un punct de reper în viața politică, socială și managerială.

Alexandr Grigorievici! În această zi noi toți, prietenii Dumneavoastră moldoveni, ridicăm cu mare plăcere un toast pentru sănătatea Dvs., pentru abilitățile și energia Dvs., pentru ceea ca Dvs. să obțineți noi victorii și succese în activitatea pe care o aveți în folosul poporului belarus!”