MANDATUL DE PRIMAR AL LUI RENATO USATÎI, VALIDAT LA BĂLȚI. „PARTIDUL NOSTRU” DEȚINE MAJORITATEA ÎN CMB

01 Noiembrie 2019 87

De astăzi, Renato Usatîi este primar cu acte în regulă. Judecătoria Bălți i-a validat mandatul de edil al municipiului, cu o durată de patru ani.

Tot astăzi, magistrații au aprobat și componența Consiliului Municipal Bălți în care echipa Partidului Nostru deține 23 de mandate din totalul de 35.

Cu această ocazie, Renato Usatîi a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care le-a mulțumit oamenilor pentru încrederea acordată și a spus că de astăzi Bălțiul intră într-o nouă etapă. Totodată, el și-a exprimat speranța într-o bună cooperare cu autoritățile centrale pentru ca interesele oamenilor să prevaleze celor politice sau de partid.

“Sperăm la o cooperarea și la un dialog constructiv cu autoritățile centrale. Sper că nu ne vor pune bețe în roate în activitatea noastră, așa cum s-a procedat pe timpul guvernării lui Plahotniuc. Interesele oamenilor trebuie să fie mai presus de cele politice sau de partid. Orașul Bălți se află în pragul unei noi etape. Vreau să ne mândrim cu orașul nostru, să-l facem un model pentru alte localități din țară, inclusiv pentru Chișinău”, a scris Usatîi.

Într-un live pe Facebook el a declarat că în cele câteva zile rămase până la validarea mandatului a mers într-o vizită în Germania, azi deja se află în drum spre casă, iar luni va fi la birou, în prima sa zi de muncă în calitate de primar. Usatîi și-a felicitat colegii care au câștigat alegerile în primul tur de scrutin și le-a urat succes celor intrați în turul doi.

“Pe lângă sate, vom lupta pentru victorie în orașe precum Fălești, în care m-am născut. Pe această cale îi urez succes lui Alexandr Severin, lui Roman Ciubaciuc, care a avut nevoie de puțin pentru a câștiga alegerile din primul tur. Îi urez succes candidatului nostru la Râșcani, Victor Bogatico, care luptă cu o campanie extrem de murdară și fără precedent, îi urez succes lui Ivan Belciug, candidatul nostru la Dondușeni”.

În intervenția sa el și-a exprimat convingerea că toți candidații Partidului Nostru vor ține piept atacurilor socialiștilor, care spune că s-au dezlănțuit și mai mult după ce au pierdut în favoarea PN mai multe orașe și sate.

“Ați văzut cum s-au dezlănțuit socialiștii, care utilizează metodele lui Plahotniuc. Nu știu de ce și-au îndreptat armele doar împotriva noastră și poartă această luptă în toată țara. E clar că își fac griji pentru ratingul lui Dodon, al PSRM pentru că i-am distrus la Glodeni, Vulcănești, Drochia, Iargara și alte localități”, a mai spus Usatîi.

Totodată, el a ținut să reitereze că formațiunea pe care o conduce va continua politica faptelor concrete în orașele și satele conduse de reprezentanții Partidului Nostru, Primăria Bălți va rămâne cea mai transparentă, iar orașul, un model pentru alte localități din țară.

La finalul intervenției, Renato Usatîi a îndemnat cetățenii din localitățile în care candidații Partidului Nostru luptă pentru funcția de primar să le ofere toată susținerea lor.

Amintim că liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a fost ales primar al Bălțiului din primul tur de scrutin cu votul a circa 62% din alegători, chiar dacă împotriva sa și a formațiunii politice pe care o conduce a fost dezlănțuită o amplă campanie de denigrare și PR negru, în spatele căreia se presupune că ar sta PSRM. Principalul oponent al lui Usatîi, socialistul Alexandru Nesterovschi, a obținut un rezultat slab de doar 16% din voturi.