Consiliul municipal a votat: La Bălţi au fost aleşi noi viceprimari

08 Februarie 2018 341

La şedinţa Consiliului municipal Bălţi au fost examinate chestiunile de remanieri de cadre. Astfel, cu voturile majorităţii consilierilor a fost adoptată demisia lui Leonid Babii şi votaţi noi adjuncţi ai primarului.

La şedinţa de astăzi a Consiliului municipal a fost examinată cererea viceprimarului Leonid Babii privind eliberarea din funcţie din motive de sănătate. Consilierii municipali i-au mulţumit domnului Leonid Ivanovici pentru activitatea în funcţia de viceprimar şi i-au acceptat solicitarea.

La fel, conform ordinii de zi adoptate, consilierii municipali au examinat propunerile primarului de Bălţi, Renato Usatîi în privinţa noilor candidaturi la funcţiile vacante de adjuncţi ai primarului general.Consilierii municipali au susţinut propunerea lui Renato Usatîi şi au ales doi viceprimari noi.

Astfel, Nicolai Grigorişin a devenit viceprimar responsabil de administrarea proprietăţii municipale, relaţii funciare, gospodărie municipală, arhitectură şi construcţii. Totodată, adjunct al primarului în probleme de economie şi finanţe, comerţ, alimentaţie publică şi servicii sociale, achiziţii publice şi relaţii externe a devenit Ghenadie Şmulschii.