Ilian Cașu: Mi-am dat votul pentru un stat bazat pe principiul dictaturii legii!

24 Februarie 2019 236

Candidatul „Partidului Nostru” în circumscripția uninominală nr.27 din Chișinău, Ilian Cașu, și-a dat votul pentru unele modificări radicale în țară.

„Ne dorim un stat bazat pe dictatura legii, am votat pentru un stat unde instituțiile statului să lucreze în exclusivitate în beneficiul cetățeanului. Am ferma încredere că cetățenii vor face o alegere corectă pentru că marea majoritate a noastră ne dorim o schimbare radicală. „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, vine în Parlament pentru a schimba totul”, a subliniat Cașu.

Pe lîngă asta, Ilian Cașu a atras atenția la faptul că autoritățile au mers la un șiretlic pentru a majora prezența la referendum – cetățenilor li se sugerează să semneze pentru „refuz” în lista alegătorilor. Astfel, se ia în calcul prezența chiar și acelor alegători care refuză să participe la referendumul oligarhului Vladimir Plahotniuc.

„E un drept constituțional al fiecărui cetățean de a nu semna dacă el nu dorește să participe la referendum”, a conchis Cașu.