Ciubașenco la Ungheni: Anularea patentelor – o tentativă a puterii de a monopoliza comerțul

06 Octombrie 2016 207

Puterea, renunțînd la patente, urmărește scopul de a monopoliza domeniul comerțului, iar din deținătorii patentelor, să încerce să facă mercenari, cărora le vor plăti bănuți. Despre aceasta candidatul „Partidului Nostru” la funcția de președinte, Dumitru Ciubașenco a declarat în cadrul întîlnirii cu locuitorii din Ungheni, care a avut loc la una dintre cele mai aglomerate piețe a orașului.

„Una dintre cele mai des acordate întrebări este despre patente. Poziția noastră e simplă: patentele trebuie păstrate. Atît timp cît nu există o alternativă, patentele trebuie păstrate”, a declarat Ciubașenco.

Ciubașenco a menționat că intenția puterii de a renunța la patente este condiționată de organizațiile financiare internaționale – „chipurile, pentru a face ordine în administrarea fiscală. Dar oamenii nu sînt vinovați de aceasta. Există diverse elemente semi-criminale, care trebuie să se ocupe de asta, iar în al doilea rînd, însăși administrarea fiscală trebuie să lucreze corect”.

„Al doilea moment – cei care sînt legați cu autoritățile locale sau centrale, intenționează să preia acest business, să deschidă centre comerciale, iar pe oameni să-i transforme în mercenari, cărora le vor plăti bănuți”, a rezumat Ciubașenco.