Ce se va întâmpla dacă Plahotniuc va încerca să devină Premier: pronosticul lui Usatîi

26 Decembrie 2015 261

Dacă Curtea Constituţională va anunţa că desemnarea candidaturii lui Ion Struza a fost ilegală sau în Parlament va fi iniţiată procedura de impeachment Preşedintelui cu o ulterioară înaintare a candidaturii lui Plahotniuc la funcţia de Premier sau a omului lui, se va revolta toată ţara şi Moldova nu va mai fi un stat capturat.    

Declaraţia aparţine primarului de Bălţi, Renato Usatîi, şi a fost făcută sâmbătă după întrevederea cu Ion Sturza, candidatul desemnat la funcţia de Premier.

Anterior Usatîi a precizat că Timofti va desemna de două ori candidatura lui Sturza, care nu va fi susţinut de PD şi partidele satelit şi, astfel, vor fi organizate alegeri anticipate , în urma cărora se va decide cine va conduce ţara în continuare. Oligarhul încearcă să evite această situaţie.

„Timofti îl va desemna pe Sturza de două ori. Posibil a doua oară  va înainta candidatura Maiei Sandu. Dar PD nu o va susţine nici pe ea. Vor fi alegeri anticipate. Plahotniuc încearcă să evite organizarea acestora prin intermediul Curţii Constituţionale sau procedura de impeachment Preşedintelui. Dacă va reuşi, poporul se va revolta. Vom elibera statul şi vom organiza alegeri.” , a scris Renato Usatîi pe pagina sa de Facebook.  

Поделиться в соцсетях