Cauza lui Renato Usatîi ca simbol al „statului capturat” în #Moldova

28 Aprilie 2017 194

În ultimii șase ani, Moldova a suferit o tranziție tragică de la a fi considerată o „istorie de succes” al lăudatului Parteneriat Estic al UE, pînă la ceea ce secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a numit „stat capturat”, scrie Colin Stevens în publicația Eureporter.

Moldova se ciocnește, de asemenea, cu perspectiva de a fi un „stat eșuat”, în aceeași companie ca și Coreea de Nord, dacă tînărul său sistem democratic va rămîne în mîinile oligarhilor, inclusiv a magnatului de afaceri Vlad Plahotniuc (în poză), care, practic, controlează țara.

Colin Stevens | 28 aprilie 2017

El este acuzat că folosește instrumentele de putere, care sînt în întregime sub controlul său, cu scopul de a suprima forțele opoziției pe calea arestărilor arbitrare, șantajului și proceselor judiciare.

În speță, Plahotniuc vrea să scape de liderul „Partidului Nostru” și primarul de Bălți, Renato Usatîi, precum și de alți lideri locali ai partidului.

Pentru a sublinia situația precară cu care se confruntă în prezent țara, o delegație de nivel înalt din Moldova a fost la Strasbourg săptămâna aceasta pentru a vorbi cu parlamentarii și cu alți oficiali de rang înalt.

Evoluînd în cadrul unei conferințe de presă susținute joi la Consiliul Europei de la Strasbourg, fiecare dintre reprezentanții delegației din Moldova a spus că majoritatea colegilor lor se află acum sub urmărire penală în cadrul proceselor fabricate de persoanele de încredere ale lui Plahotniuc din cadrul sistemului judiciar și al procuraturii.

Politicienii moldoveni care au mers la Strasbourg au fost Ilian Cașu, consilier municipal în Chișinău; Elena Grițco, consilier municipal în Bălți; Victor Bogatico, primarul orașului Rîșcani; Victor Petrioglo, primarul orașului Vulcănești; Eduard Pleșca, consilier în raionul Fălești și avocatul Angela Istrati.

Scopul vizitei, potrivit lor, a fost cel de a oferi „informații veridice și obiective despre ceea ce se întîmplă în realitate pe scena politică din Moldova”.

„Cazul lui Renato Usatîi, principalul politician de opoziție, este un simbol al statului capturat în Moldova, iată de ce noi, membrii opoziției moldovenești suprimate, am ajuns la Consiliul Europei să căutăm dreptate”.

Membrii delegației moldovenești au adăugat: „Regimul lui Plahotniuc folosește toate pîrghiile pentru a-l ține Usatîi în exil în Rusia. Plahotniuc chiar i-a propus o sumă mare de bani pentru a părăsi țara pentru totdeauna.

„Motivul constă în ceea că Usatîi cooperează cu succes cu organele de drept din România și Marea Britanie pentru a elibera țara de Plahotniuc. De asemenea, Plahotniuc se teme de faptul că Usatîi va coopera cu autoritățile britanice în legătură cu o cauză penală cu privire la asasinarea unui bancher rus”.

Pe 12 aprilie, UE a acceptat să acorde Moldovei o asistență financiară în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, presupus, cu scopul de a sprijini agenda de reforme structurale.

Însă, Victor Petrioglu, primarul de Vulcănești din autonomia găgăuză, a declarat: „Regiunea, care este condusă de opoziție, nu a primit niciodată niciun fel de asistență europeană, oferită Republicii Moldova. Acesta este un indicator al democrației selective care are loc în prezent în țară”.

Usatîi a prezentat documente despre presupusa implicare a lui Plahotniuc și a aliatului său apropiat Ilan Shor, în ceea ce a fost supranumit „jaful secolului”, cînd 1 miliard de euro a dispărut misterios din băncile de stat din Moldova.

Comentarii suplimentare au venit din partea Angelei Istrati, care a spus: „Așteptăm o reacție adecvată a Consiliului Europei cu privire la cazul lui Renato Usatîi și al altor deținuți politici din Moldova”.

„Am dori, de asemenea, să vedem o monitorizare strictă a situației din Moldova”.

Un alt participant la conferința de presă, Elena Grițco, vicepreședinte al „Partidului Nostru”, a declarat: „Ne-am dori ca, Consiliul Europei să investigheze crimele comise de Plahotniuc. Usatîi nu se ascunde, ci este o victimă a regimului lui Plahotniuc”.

„Dacă se va întoarce în Moldova, el va fi reținut și, cel mai probabil, ucis în închisoare. Acesta este unul dintre motive pentru care CoE a avut dreptul să descrie Moldova ca un stat capturat”.

„Victimele lui Plahotniuc sînt rivalii lui politici, popularitatea cărora amenință să-i arunce o provocare puterii și aspirațiilor sale de a controla mecanismele politice ale țării”.

„Cazul lui Renato Usatîi și al partenerilor săi de partid demonstrează că actualmente în Moldova nu se aplică legile normale. În schimb, vedem procese penale fabricate, excluderea candidaților partidului din diferite campanii electorale și un mandat de reținere eliberat de Oficiul Interpol din Moldova pe numele lui Usatîi”.

„Sîntem aici pentru a apăra poporul nostru și statalitatea noastră. De asemenea, încercăm să-i apărăm pe colegii noștri aflați în închisoare sau sub urmărire penală”.

Ea a adăugat: „Astăzi ne întrebăm: Este Strasbourgul cu adevărat capabil să garanteze drepturile opoziției moldovenești, considerate de bază pentru alții în Europa?”

Un alt vorbitor, Ilian Cașu, a declarat că delegația a fost „primită foarte călduros” de reprezentanții APCE, care, a spus el, au promis că vor lua „sub un control strict” situația în țară și să trimită grupuri de monitorizare ale CoE în Moldova.

Cașu a comentat: „Ei au promis să folosească toate mijloacele legale pentru a restabili statul de drept în țară. Cînd ne-am întîlnit cu comisarul pentru drepturile omului la începutul acestei săptămîni, el a promis să vină în Moldova în luna septembrie cu misiunea de a identifica faptele. El, de asemenea, și-a exprimat îngrijorarea că cazul lui Renato Usatîi a fost preluat de Interpol”.

Cașu a declarat jurnaliștilor că acuzațiile împotriva lui Usatîi au fost „absolut neîntemeiate”, adăugînd: „Ca de obicei, l-au acuzat de ceva ce el nu a făcut niciodată. Toate acuzațiile au fost înaintate cu încălcarea procedurilor judiciare”.

„De exemplu, el a fost acuzat de contrabandă cu valută străină în țară, iar în alt caz este vorba de acuzații de crimă, precum și un șir de alte infracțiuni!”

Pe parcursul aflării de patru zile la Strasbourg la invitația Comisiei de la Veneția, reprezentanții Republicii Moldova au avut numeroase întîlniri cu oficiali ai APCE și deputați naționali.

Ei s-au întîlnit cu vicepreședintele Comisiei de la Veneția, Thomas Markert, și au discutat despre situația îngrijorătoare privind posibilitatea schimbării drastice a sistemului electoral al Republicii Moldova, inițiată recent de Plahotniuc și care a fost întîmpinată cu scepticism de Comisie.

Reprezentanții moldoveni au subliniat că această modificare a legii electorale are drept scop doar să susțină Partidul Democrat al lui Plahotniuc, care are în prezent o popularitate foarte scăzută în țară.

Reprezentanții moldoveni au avut, de asemenea, convorbiri detaliate cu liderii grupului socialist al APCE, condus de deputatul italian Michele Nicoletti și Stefan Schennach din Austria.

Senatorul italian Sergio Divina a promis să monitorizeze îndeaproape situația și, după întîlnirea cu delegația Republicii Moldova, Nicoletti și Schennach au vorbit despre necesitatea de a „monitoriza îndeaproape situația” în Moldova, așa cum se întîmplă în alte țări.

Reprezentanții organizației Human Rights Watch, organizație neguvernamentală de top pentru drepturile omului, de asemenea, s-au întîlnit cu membrii delegației și au declarat că situația din țară „ar trebui luată sub control strict”.

După o serie de întîlniri productive, delegația a spus că mesajul clar care a apărut în timpul vizitei din această săptămînă în Franța, a fost: „Este necesar să examinați cu atenție peisajul politic al Moldovei, deoarece acesta suferă de acțiunile ilegale ale singurului său oligarh – Vlad Plahotniuc”.

„Acest om a subjugat sistemul judiciar și organele odrinii de drept din Moldova și le-a pus la dispoziția propriilor sale ambiții politice”.

Potrivit raportorului special al APCE, Berndt Fabritius, el va urmări îndeaproape cazul Renato Usatîi în legătură cu „avertismentul roșu” emis de către oficiul Interpol din Moldova. Cazul său, printre altele, va fi verificat mai detaliat, deoarece APCE are motive serioase de a bănui că anumite țări, Moldova fiind una dintre ele, abuzează de sistemul Interpol care permite poliției să urmărească oponenții politici dincolo de hotarele sale.

Eureporter.co