PRIMA VICTORIE ÎN CAZUL LUI FELIX GRINCU: INSTANȚA A CONSIDERAT INADMISIBILĂ CEREREA PROCURORILOR PRIVIND ARESTUL ACTIVISTULUI ”PARTIDULUI NOSTRU”

02 Noiembrie 2017 2.752

Instanța a respins cererea procurorilor privind arestarea activistului ”Partidului Nostru” Felix Grincu,  în cadrul unei cauze penale paralele, considerând că este inadmisibilă ”combinarea” celor două măsuri preventive.

 

La data de 2 noiembrie, în instanța de judecată de la Chișinău au continuat audierile în cadrul cauze penale împotriva activistului ”Partidul Nostru” Felix Grincu. În cadrul ședinței, procurorii au cerut aplicarea arestului de 30 de zile împotriva lui Felix Grincu, în ciuda faptului că activistul este deja în arest în cadrul altei cauze penale. Așa cum a declarat avocatul lui Grincu, Ivan Cerga, procurorii au confirmat, de fapt, ceea ce a fost pretins în mod repetat – reținerea activistului în închisoare, prin orice mijloace.

Este semnificativ faptul că partea acuzării a ignorat înrăutățirea stării de sănătate a lui Grincu, fapt despre care, potrivit avocatului, mărturisesc documentele prezentate în instanță de către apărare. În plus, trebuie remarcat faptul că, necătînd la starea de sănătate precară a activistului, el a fost transferat într-o altă celulă, în care condițiile sunt mult mai rele. Potrivit lui Cerga, aceasta este o încercare a procurorilor de a exercita presiuni asupra apărării, astfel încât ”să încetăm a mai dovedi nevinovăția lui Felix Grincu. Adică, petițiile pe care le prezentăm, în opinia procuraturii tergiversează examinarea cauzei, deși dezvăluim circumstanțe pe care procuratura le ignoră”.

În final, instanța a considerat că este inadmisibilă aplicarea unui alt arest activistului ”Partidul Nostru”. Astfel, termenul arestării preventive a lui Grincu expiră la 17 noiembrie.

Instanța a respins cererea procurorilor privind arestarea activistului ”Partidului Nostru” Felix Grincu, în cadrul unei cauze penale paralele, considerând că este inadmisibilă ”combinarea” celor două măsuri preventive.La data de 2 noiembrie, în instanța de judecată de la Chișinău au continuat audierile în cadrul cauze penale împotriva activistului ”Partidul Nostru” Felix Grincu. În cadrul ședinței, procurorii au cerut aplicarea arestului de 30 de zile împotriva lui Felix Grincu, în ciuda faptului că activistul este deja în arest în cadrul altei cauze penale. Așa cum a declarat avocatul lui Grincu, Ivan Cerga, procurorii au confirmat, de fapt, ceea ce a fost pretins în mod repetat – reținerea activistului în închisoare, prin orice mijloace.Este semnificativ faptul că partea acuzării a ignorat înrăutățirea stării de sănătate a lui Grincu, fapt despre care, potrivit avocatului, mărturisesc documentele prezentate în instanță de către apărare. În plus, trebuie remarcat faptul că, necătînd la starea de sănătate precară a activistului, el a fost transferat într-o altă celulă, în care condițiile sunt mult mai rele. Potrivit lui Cerga, aceasta este o încercare a procurorilor de a exercita presiuni asupra apărării, astfel încât ”să încetăm a mai dovedi nevinovăția lui Felix Grincu. Adică, petițiile pe care le prezentăm, în opinia procuraturii tergiversează examinarea cauzei, deși dezvăluim circumstanțe pe care procuratura le ignoră”.În final, instanța a considerat că este inadmisibilă aplicarea unui alt arest activistului ”Partidul Nostru”. Astfel, termenul arestării preventive a lui Grincu expiră la 17 noiembrie.