Presa lui Plahotniuc, prinsă din nou cu minciuna la adresa ”Partidului Nostru”

30 Mai 2017 886

ass-media controlată de oligarhul Vladimir Plahotniuc, dezinformează din nou opinia publică, lansînd informații false despre ”Partidul Nostru”, discreditîndu-l în acest mod. Pe unul din siteurile care-i aparține oligarhului, a fost publicată o ”știre” precum că ”vicepreședintele organizației raionale al ”Partidului Nostru” a fost prins în stare de ebrietate la volan”. Această provocare a fost preluată și de alte siteuri și posturi TV, controlate de Plahotniuc.

”Partidul Nostru” aduce la cunoștința tuturor surselor Mass-media că funcția cu denumirea ”vicepreședinte al organizației raionale” nu există și niciodată nu a existat în ”Partidul Nostru”. Mass-media lui Plahotniuc, care de mult timp și-a cîștigat reputația de ”fabrică de minciuni”, publicînd ”noutăți” minciunoase, iarăși a mințit în mod deliberat și grosolan. Este clar scopul acestor surse de ”informații” – folosind funcții care nu există, creînd iluzii pentru a ”arăta” că conducerea ”Partidului Nostru” încalcă legea.

”Partidul Nostru” respinge aceste ”știri” false și solicită oficial ca aceste informații să fie eliminate din acele surse care au dezinformat opinia publică . Totodată, apelează la mass-media profesionistă, care a mai rămas nepătată și corectă, să nu preia această minciună.

Serviciul de presă al ”Partidului Nostru”

 

Поделиться в соцсетях