„PARTIDUL NOSTRU” ACUZĂ AUTORITĂŢILE DE IGNORAREA UNOR ÎNCĂLCĂRI GRAVE, ADMISE DE CANDIDATUL PDM LA FUNCŢIA DE PRIMAR DE SÎNGERA

15 Noiembrie 2017 907

Instituţiile de stat refuză să reacţioneze la multiple şi evidente încălcări ale legislaţiei actuale, admise de către candidatul Partidului Democrat la funcţia de primar al oraşului Sîngera, Valeriu Poiată.

După cum a declarat în cadrul unei conferinţe de presă candidatul „Partidului Nostru” la funcţia de primar al oraşului Sîngera Ion Duca, concurentul acestuia, candidatul PD Valeriu Poiată a fost surprins de coruperea alegătorilor.

„Pe data de 27 octombrie, cînd a avut loc Hramul satului Dobrogea, reprezentanţii PD-ului, reprezentaţi de şeful Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat, Ghenadie Iurco, deputatul PD Constantin Ţuţu şi candidatul la funcţia de primar al oraşului Sîngera Valeriu Poiată, desemnat de către Partidul Democrat, au oferit cadouri directorilor de grădiniţe, directorilor de gimnaziu, iar aceştia, la rîndul lor, fac campanie pentru acest reprezentant al PD-ului. Chiar acum recent, am primit informaţii că obligă copiii minori să le transmită părinţilor ca părinţii să voteze la aceste alegeri pe reprezentantul PD, Valeriu Poiată”, a declarat Duca.

Candidatul „Partidului Nostru” a subliniat că, în rezultatul încălcărilor depistate, s-a adresat în instanţa de judecată şi Comisia Electorală Centrală, cu solicitarea de a reacţiona şi, prin urmare, a anula înregistrarea candidatului democrat. Însă, instanţa de judecată i-a respins demersul, declarînd că trebuie să se adreseze la CEC, iar Comisia Electorală Centrală l-a îndreptat spre instanţa de judecată.
„Evident, refuzul Judecătoriei Chişinău a fost contestat la Curtea de Apel, Curtea de Apel îmi admite recursul, restituie înapoi la rejudecare şi iarăşi din nou, în decurs de o săptămînă şi jumătate facem naveta de la Judecătoria Chişinău la Curtea de Apel Chişinău”, a adăugat Duca.
Pe lîngă asta, el a menţionat că Comisia Electorală Centrală a sesizat Procuratura Anticorupţie încă la data de 30 octombrie, iar „eu personal am depus o cerere prin care am solicitat să fiu informat despre măsurile întreprinse de Procuratura Anticorupţie”. „Nu am niciun răspuns la ziua de astăzi, organele de drept tac, nu-şi fac meseria şi, în acest caz, se întîmplă ceea ce se întîmplă”.


Acţiunile lui Duca însă nu au rămas fără de atenţie şi din partea reprezentanţilor PDM, care au recurs la metode criminale de luptă. Potrivit lui, aceştia i-au rupt posterele electorale şi să distribuie pliante denigratoare.
În legătură cu aceasta, vicepreşedintele „Partidului Nostru” a atras atenţia asupra standardelor duble, de care nu se sfiesc autorităţile, amintind că în campania electorală parlamentară, cînd în baza unor acuzaţii fabricate, „Partidul Nostru” a fost exclus din campania electorală.
„În 2014, Renato Usatîi împreună cu echipa sa au fost excluşi din cursa electorală pentru parlamentare, incusiv pentru nişte presupuse, inventate fapte de corupere a alegătorilor. Atunci poliţia şi alte instituţii s-au mobilizat repede, au documentat şi acest fals a servit drept temei pentru excluderea din cursa electorală a lui Renato Usatîi şi echipei sale. Comparativ cu anul 2014, cînd la putere era binomul Plahotniuc-Filat, atunci, pe scară largă se practica coruperea alegătorilor, acum, anul 2017, coruperea alegătorilor ca formă a rămas însă a crescut în intensitate”, a adăugat Caşu.