„Partidul Nostru” a informat diplomaţii străini despre fărădelegile autorităţilor în raport cu manifestanţii paşnici din 19 şi 20 iulie

21 Iulie 2017 891

„Partidul Nostru” a informat reprezentanţii misiunilor diplimatice acreditate în Moldova despre faptele de suprimare a libertăţilor politice, asupra acțiunilor nemotivate, agresive din partea autorităților din Republica Moldova, asupra brutalității poliției, a măsurilor agresive care au fost întreprinse de către forțele de ordine în raport cu manifestanții pașnici în timpul protestului din 19 și 20 iulie 2017.

„Așadar, în seara zilei de 19 iulie 2017, activiștii „Partidului Nostru”, în deplină concordanță cu Constituția Republicii Moldova și respectînd legislația în vigoare, au organizat o acțiune pașnică de protest vis-a-vis de clădirea Parlamentului Republicii Moldova. Manifestanții au protestat împotriva modificării sistemului electoral, au ieșit în stradă pentru a susține recomandările Comisiei de la Veneția în legătură cu acest proiect de lege”, se comunică în adresarea „Partidului Nostru” către ambasadori, semnată de vicepreşedinteţii formaţiunii politice.
„Partidul Nostru” a adus la cunoştinţa misiunilor diplomatice că, în adresa manifestanţilor paşnici, poliţiştii, care primeau comenzi din partea MAI și a Inspectoratului General de Poliție, au agresat protestatarii pașnici, le-au provocat. Colaboratorii de poliție, îmbrăcați în civil, au fost suținuți și de oameni musculoși, de ținută sportivă, care au agresat și mai mult manifestanții pașnici.
„Doi activiști ai „Partidului Nostru” – Stanislav Vlasov și Sergiu Tomșa au fost reținuți, fără a încălca vreo normă de drept, fără niciun motiv legal. În procesul de reținere a activiștilor, poliția a dat dovadă de brutalitate și agresivitate în raport cu Elena Panuș, vicepreședintele „Partidului Nostru”. În pofida faptului că avea mîna în ghips, în urma unei fracturi recente, Panuș a fost lovită și trîntită la pămînt”, se spune în document.
„În ziua următoare, la 20 iulie, polițiștii în civil, cu ajutorul colaboratorilor de poliție, au agresat un alt vicepreședinte al „Partidului Nostru”, Dumitru Ciubașenco, cel care în anul 2016 a fost candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova din partea formațiunii politice respective”.
În timpul acțiunii pașnice de protest din scuarul Parlamentului, trei bărbați, care nu s-au prezentat cine sînt, nici nu și-au confirmat profesia de polițiști, i-au aplicat cîteva lovituri lui Dumitru Ciubașenco, l-au îmbrîncit, i-au făcut un exerciţiu de înăduşire şi era cît pe ce să leşine, împiedicîndu-l să discute cu susținătorii reformei electorale.
„Partidul Nostru” subliniază faptul că regimul de la guvernare, controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc, în colaborare cu cel care a făcut înțelegerea – președintele Igor Dodon, începînd cu anul 2014 duc o politică de persecuție sistematică, cu amenințări și represiuni în raportcu „Partidul Nostru”. În privinţa activiștilor, inclusiv împotriva președintelui „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, au fost fabricate dosare penale false.
Poliția, Procuratura, judecătoriile, instituțiile corupte ale regimului Plahotniuc, aruncă oamenii după gratii fără niciun motiv, doar pentru faptul că ei au curajul să protesteze împotriva conducerii criminale înfăptuite de Dodon-Plahotniuc”.
„Partidul Nostru” a îndemnat diplomaţii străini, în calitate de reprezentanți ai unor state în care funcționează democrația și drepturile civice, real și nu fictiv, să reacționeze la faptele polițiștilor și la încercările autorităților de a distruge orice dezacord cu politica criminală a regimului de guvernămînt din Republica Moldova. Mai mult decît atît, „Partidul Nostru” s-a adresat către diplomaţi să aducă la cunoștința ţărilor din care fac parte, despre ceea ce se întîmplă în Republica Moldova.