Înregistrarea prezentată presei de activistul „Partidului Nostru” descalifică calomniile aduse de Pînzari (AUDIO)

02 August 2017 72

Autorităţile continuă să exagereze în privinţa presupusei implicări a „Partidului Nostru” la provocările faţă de liderul „Platformei DA”, Andrei Năstase, în pofida faptului că şeful Inspectoratului General de Poliţie, Alexandru Pînzari, a fost surprins public la comiterea unei infracţiuni grave – audierea ilegală a convorbirilor telefonice ale activiştilor de opoziţie şi utilizarea acestor înregistrări pentru calomnierea şi denigrarea „Partidului Nostru”.

Amintim că, în timpul unui briefing, şeful Inspectoratului General de Poliţie, Alexandru Pînzari, a declarat că Poliţia a intrat în poseia unor „interceptări audio, care sînt investigate în prezent. Este vorba despre discuțiile telefonice dintre Urechean Serghei, Dandara Serghei și un al treilea personaj, Liviu. Toți trei, membri şi lideri ai „Partidului Nostru”, condus de Renato Usatîi. În noaptea spre 29 iulie, cei trei au vorbit despre organizarea unor acțiuni cu tentă de provocare, ce urmau să aibă loc în noaptea precedentă protestului”, a declarat Pînzari.

Subliniem că înregistrarea interceptărilor ilegale ale discuţiilor private ale activistului „Partidului Nostru”, Serghei Urecheanu, şi textul cu conţinut calomnios au fost publicate pe pagina web oficială a Inspectoratului General de Poliţie – igp.gov.md, unde pot fi găsite pînă în prezent.

Această minciună a fost deconspirată în cadrul conferinţei de presă care a avut loc la data de 1 august, la care a participat şi activistul „Partidului Nostru”, Serghei Urecheanu. El a demonstrat jurnaliştilor propria înregistrare a discuţiei cu prietenul său, care a fost făcută cu ajutorul unui program care poate fi găsit public şi înregistrat pe smartphone. Anume la acest fragment al înregistrării face trimitere Alexandru Pînzari, învinuind „Partidul Nostru” de acţiuni provocatoare.

Jurnaliştii care au participat la conferinţă s-au putut convinge de caracterul provocator al declaraţiilor făcute de şeful IGP, Alexandru Pînzari. Evident, acesta nu-şi poate proba afirmaţiile prin nimic în afară de cuvîntul „acţiune”, pe care Pînzari îl consideră drept „pregătire a unor provocări”.

Totuşi, după cum a explicat Serghei Urecheanu, în realitate, în discuţia cu prietenul său era vorba despre o acţiune nocturnă de întîmpinare a activiştilor „Partidului Nostru”, condamnaţi pentru zece zile pentru participarea la protestul din 19 iulie la Parlament. Termenul de zece zile a expirat anume în noaptea de 29 iulie.

Menţionăm că astăzi, 2 august, „Partidul Nostru” s-a adresat oficial către procurorul general Eduard Harunjen, cu solicitarea de atragere la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de interceptarea ilegală a discuţiilor telefonice private.